Locul vechilor bazine din Ştrandul Municipal a fost luat, în ultimele săptămâni, de imense gropi, unde vor fi introduse fundaţiile la noile construcţii pentru viitorul Complex Wellness Termal "Nymphaea".

În luna care s-a scurs de la predarea amplasamentului, antreprenorul lucrărilor de la Complexul Wellness Termal "Nymphaea" a reuşit să dezafecteze toate cele cinci vechi bazine, respectiv clădirile aferente acestui perimetru. Ieri, pe şantierul păzit ca o unitate militară, cu reguli stricte impuse de cerberii Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Internaţională, mai exact de coordonatorul proiectului, Ana Maria Sava, un munte de moloz zăcea la intrarea pe şantier. Acesta va fi compactat în următoarele zile, imediat ce utilajul de concasare va fi repus în funcţie. O imagine dezolantă oferea întregul perimetru de 6,7 ha, cu gropi adânci care vor coborî şi până la 6 m adâncime. La finele lunii este programat să se treacă la o nouă etapă a proiectului de amenajare a aquaparcului, şi anume va începe turnarea radierului la clădirea principală, C1. Se vor amenaja două nivele la subsol, unde se vor monta instalaţiile de recirculare a apei, cele de încălzire, de ventilaţie etc. Aici săpăturile vor ajunge până la 4,55 m.

"Cea mai mare provocare o va constitui bazinul de sărituri, pentru care se impun săpături de 6 m", a subliniat Kadar Zoltan, şef şantier. De asemenea, aici şi nivelul apei freatice este ridicat, impunând lucrări speciale de protecţie.

Finanţat din fonduri europene, proiectul îşi propune creşterea capacităţii infrastructurii turistice de la cele 500 de locuri existente în fostul Ştrand Municipal, la 1.000 de locuri în noul aquapark. Lucrările sunt executate de către firma maghiară, KÉSZ Építő és Szerelő Zrt, care a câştigat licitaţia organizată anul trecut, prin KÉSZ Építő és Szerelő Zrt Szeged Sucursala Cluj-Napoca. Valoarea contractului este de 69.803.091 lei (fără TVA). Proiectul prevede construirea a şase noi corpuri de clădire, precum și şapte bazine. Ansamblul de tobogane exterioare cuprinde şase tobogane (Anaconda, Turbo, Kamikaze, Multislide, Rafting şi Magic Eye) cu o înălţime maximă de 18 m, având lungimi de la 40 m la 182 m şi cu înclinaţii diferite de la 9% la 40%. Noul Complex va cuprinde şi un bazin de înot pentru competiţii în conformitate cu reglementările FINA, respectiv un bazin de sărituri pentru competiţii, în suprafaţă de 25x25m, 3 turnuri de câte 10 m, 7,5 m, respectiv 3 m.  Lucrările vor trebui finalizate până la finele lunii decembrie 2015, o provocare destul de mare pentru constructor. Riscurile în caz de nefinalizare ar însemna o grea lovitură pentru bugetul local, care ar fi nevoită să suporte din banii orădenilor toate aceste investiţii contractate iniţial pe fonduri nerambursabile. Până în prezent, gradul de realizare a lucării este de 11%.