Tezele cu subiect unic vor fi susţinute în semestrul al II-lea
Ministerul Educaţiei şi Cercetării a decis ca tezele cu subiect unic pentru clasa a VII-a să fie susţinute, în anul şcolar 2006-2007, numai în semestrul al II-lea.
În zilele de 26 - 27 septembrie 2006, a avut loc la Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, întâlnirea conducerii Ministerului Educaţiei şi Cercetării cu inspectorii şcolari generali, la care au participat liderii federaţiilor sindicale din învăţământul preuniversitar, eveniment care s-a desfăşurat sub motoul: "Trebuie reclădită încrederea în învăţământul românesc". În prima zi a întâlnirii, ministrul Educaţiei şi Cercetării a abordat principalele aspecte ale temelor propuse spre dezbatere: descentralizarea sistemului de învăţământ preuniversitar, stadiul derulării investiţiilor în infrastructura învăţământului preuniversitar, tezele cu subiect unic pentru clasa a VII-a, modificarea Legii învăţământului. Ministrul Educaţiei a subliniat şi importanţa alocării fondurilor în infrastructură, considerată "istorică" după 1989, precum şi a bugetului educaţiei pentru 2007, primul an în care acesta va depăşi procentul de 5% din PIB. Totodată, ministrul Mihail Hărdău a precizat că sumele alocate refacerii infrastructurii din învăţământ trebuie folosite eficient. Referitor la propunerea privind introducerea tezelor cu subiect unic, ministrul Mihail Hărdău a reiterat faptul că "elevul este în centrul atenţiei noastre". Prin urmare, având în vedere posibilul impact emoţional, atât în rândul elevilor, cât şi în rândul părinţilor, MEdC după dezbaterile din cele două zile, a decis ca tezele cu subiect unic pentru clasa a VII-a să se desfăşoare în anul şcolar 2006-2007 numai în semestrul al II-lea, iar analiza rezultatelor tezelor cu subiect unic va reprezenta fundamentul unui studiu privind posibilitatea modificării modului de evaluare la sfârşitul ciclului gimnazial, ca bază privind admiterea în clasa a IX-a.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.