Testări pe carburanţii Lukoil
Pentru că iarna nu-i ca vara şi nici toţi carburanţii nu sunt la fel, compania petrolieră Lukoil îşi pune sub lupă produsele. Clienţii bihoreni se pot convinge astfel de calitatea carburanţilor comercializaţi de companie, direct de la specialiştii Laboratorului Mobil de Testare a Calităţii, care se află de ieri şi până pe 16 decembrie în Oradea, în staţia Lukoil din cartierul Nufărul, la ieşire înspre Sânmartin.
Clienţii Lukoil au fost invitaţi ieri să participe la discuţii tehnice cu personalul de specialitate al Laboratorului Mobil de Testare a Calităţii pe tema calităţii produselor petroliere, modului cum acestea influenţează performanţele motoarelor, respectiv putere, consum, nivelul noxelor poluante. De asemenea, au putut solicita testarea carburantului achiziţionat. Gazde au fost managerul zonal de vânzări Marius Meşteru, reprezentantul conducerii Lukoil România, directorul de carduri, Ruslan Bradu, şi şeful Departamentului Calitate al companiei, Constantin Aurescu.
Ineditul acţiunii a fost asigurat de Laboratorul Mobil, compania având trei astfel de laboratoare de analiză (unul mobil, două fixe) în România, acreditate ISO şi care execută toate analizele care fac obiectul monitorizării Ministerului Economiei pe linie de calitate. În plus, dat fiind faptul că temperaturile scăzute din perioada de iarnă ridică adesea probleme conducătorilor auto, în special celor care au maşini cu motoare Diesel, clienţii au asistat la câteva demonstraţii legate de comportamentul la temperaturi scăzute al motorinei produsă de Lukoil prin determinarea temperaturii limită de filtrabilitate.
„Lukoil este o companie petrolieră integrată, cu activităţi în explorarea, extracţia şi rafinarea ţiţeiului, precum şi în comercializarea produselor petroliere", le-a spus invitaţilor reprezentatul Lukoil România, Ruslan Bradu, care a adăugat că în cele două decenii de activitate pe piaţa mondială, compania a reuşit să devină unul dintre liderii de profil, având reprezentanţe în 26 de ţări. În România, Lukoil este între primii trei jucători pe piaţa carburanţilor având 302 staţii, 10 depozite şi rafinăria Petrotel-Lukoil. Responsabilul privind calitatea produselor companiei, Constantin Aurescu, a prezentat apoi caracteristicile combustibililor produşi de Lukoil, dar şi metodele şi procedeele tehnice prin care gigantul petrolier îşi verifică şi perfecţionează constant calitatea carburanţilor.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.