Termia Oradiei - băgată în CL, audienţa publică - sabotată - Şedinţă pentru trecerea pe gaz
Anunţată de mai bine de o săptămână, pe data de 16 martie, audienţa publică iniţiată de către Coaliţia Rogerius privind problema termiei şi instituirea, la nivel de municipiu, a zonelor unitare de încălzire riscă să rămână fără obiect. Pentru aceeaşi zi a fost convocată şedinţa Consiliului Local Oradea pentru aprobarea studiului de fezabilitate actualizat pentru proiectul „Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Oradea, pentru perioada 2013-2028 în scopul conformării la legislaţia de mediu şi creşterii eficienţei energetice". Mişcarea conducerii Primăriei poate fi calificată ca o sfidare a principiilor democraţiei, audienţa publică fiind un mecansim a unui sistem constituţional.
Pe data de 2 martie, Coaliţia Rogerius şi Asociaţia Română pentru Protecţia Consumatorilor de Energie au decis iniţierea unei proceduri de audiere publică. Problematicile asupra cărora se aşteaptă expuneri privesc gazul ca singură soluţie, zonele unitare şi instituţionalizarea monopolului Electrocentrale S.A. şi alternative la soluţia propusă de municipalitate. Până ieri, orădenii intersaţi puteau să se înscrie la audiere programată pe data de 16 martie. Ieri, însă, primarul Ilie Bolojan a convocat pentru aceeaşi zi de 16 martie, de la ora 14.00, şedinţa Consiliului Local Oradea, unde pe ordinea de zi se află aprobarea studiului de fezabilitate actualizat pentru proiectul „Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Oradea, pentru perioada 2013-2028 în scopul conformării la legislaţia de mediu şi creşterii eficienţei energetice". În aceste condiţii, audienţa publică, care este un exerciţiu al democraţiei, prin care orădenii îşi pot exprima liber părerea faţă de un proiect al administraţie locale care îi priveşte direct, rămâne fără obiect. Mai mult, pentru a anihila acest exerciţiu de democraţie al societăţii civile, ulterior anunţului Coaliţiei Rogerius şi Asociaţiei Române pentru Protecţia Consumatorilor de Energie privind audierea publică, municipalitatea a anunţat pentru mâine, 14 martie 2012, de la ora 17.00, în Sala Mare a Primăriei, prezentarea studiului de fezabilitate actualizat pentru reabilitarea sistemului de termoficare urbană a municipiului Oradea. Toate aceste acţiuni ale municipalităţii i-au luat prin surprindere pe reprezentanţii Coaliţiei Rogerius şi ai Asociaţiei Române pentru Protecţia Consumatorilor de Energie, care se gândesc să amâne pentru 15 martie audierea publică.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.