Suspendarea radarelor fixe nu îi scapă pe vitezomani de amenzi
Poliţiştii îi avertizează pe şoferii bihoreni că, deşi activitatea radarelor fixe montate în judeţul nostru a fost suspendată, tronsoanele de drum ce prezintă un risc ridicat de accidente rutiere vor fi în continuare monitorizate. Conducătorii auto tentaţi să apese prea tare pedala de acceleraţie trebuie să ştie că pot fi sancţionaţi de radarele mobile.
După ce Inspectoratul General al Poliţiei Române a decis dezactivarea radarelor fixe montate în întreaga ţară, principala îngrijorare a autorităţilor este că va creşte numărul de accidente rutiere, ţinut până acum în frâu în anumite zone tocmai din cauza aparatelor de măsurare a vitezei. Poliţiştii atrag atenţia şoferilor că vor fi prezenţi în trafic, cu radarele mobile. Potrivit unui comunicat al IGPR, "tronsoanele de drum ce prezintă un risc ridicat de accidente rutiere pe fondul nerespectării limitei legale de viteză sau al comiterii altor contravenţii vor fi supravegheate prin intermediul radarelor mobile de pe maşinile de poliţie şi se va acţiona cu oprirea în trafic şi sancţionarea imediată". Astfel, bihorenii care circulă pe DN1 sau dinspre Oradea spre Sânmartin trebuie să ştie că nu pot apăsa prea tare pedala de acceleraţie fără să rişte amenzi şi puncte de penalizare.
IGPR a decis suspendarea radarelor fixe din ţară, implicit şi din judeţul Bihor, ca urmare a sesizărilor făcute la parchet de către Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) privind procedurile de atribuire a contractelor de achiziţie publică. Suspendarea este dispusă cel puţin pentru perioada cât va dura ancheta. În Bihor, ultimele procese verbale au fost întocmite în data de 30 aprilie. Suspendarea radarelor nu îi scapă pe şoferi de achitarea amenzilor emise anterior datei de 30 aprilie.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.