Bursa locurilor de muncă organizată, ieri, în mare parte, pentru persoanele cu dizabilităţi a fost o încercare nereuşită în a-i determina pe aceşti oameni să-şi găsească un loc de muncă. Experienţele triste ale multora dintre ei cu angajatorii şi gustul amar lăsat de bursele precedente i-au determinat pe mulţi dintre ei să renunţe la ideea că aceste manifestări sunt o soluţie. Deşi în Oradea există 5.000 de persoane cu certificat de handicap, care ar putea desfăşura o activiate lucrativă într-o formă legală, la această bursă s-au prezentat doar 52 de astfel de persoane. "Există o teamă pe care aceste persoane au dezvoltat-o cu privire la angajatori, mulţi având de îndurat neseriozitatea acestora. Dar cea mai mare temere este legată de cheltuielile pe care o persoană trebuie să le suporte cu transportul până la locul de muncă. Dintr-un salariu de 2,5 milioane de lei pe lună, rămâi cu mai puţini bani, decât dacă ai sta acasă şi ai încasa indemnizaţia de handicap", ne-a declarat Nicolae Rusu, preşedintele Asociaţiei Deficienţilor Locomotori. Cea de a treia ediţie a Bursei locurilor de muncă pentru persoane cu handicap s-a desfăşurat la Şcoala Profesională "Gheorghe Bariţiu" şi au fost prezenţi 22 de angajaţi, care au oferit 232 de locuri de muncă. Numărul total ar participanţilor a fost însă deosebit de scăzut, doar 156 de persoane fiind interesate de aceste oferte, majoritatea fiind tineri absolvenţi ai instituţiei de învăţământ unde a avut loc Bursa. Din totalul celor intervievaţi, 81 de persoane au fost selectate în vederea încadrării în muncă, din care 15 erau persoane cu dizabilităţi, iar pe loc au fost încadrate în muncă două persoane. "Sunt foarte dezamăgită de oferta care ne-a fost pusă la dispoziţie. Majoritatea sunt în fabrici, care nu oferă nici un mediu protejat pentru cei care au anumite probleme. În acelaşi timp, salariul pe care ni-l oferă este foarte mic, mai ales că noi, faţă de persoanele normale, avem cheltuieli suplimentare fie cu medicamentele, fie cu transportul", ne-a declarat Ioana Abrudan. Anul trecut, au fost încadrate în muncă 20 de persoane cu handicap, iar în primele luni ale acestui an doar nouă. O explicaţie în acest sens pare a fi şi lipsa de stimulări pozitive şi negative ale angajatorilor. Pe de o parte, subvenţiile ce li se acordă sunt foarte mici, iar pe de altă parte, angajatorii care nu încadrează în muncă persoane cu handicap sunt sancţionaţi cu doar două-teri salarii minime pe ţară, în timp ce în alte state europene sancţiunea pecuniară se ridică la câteva zeci de astfel de salarii.