Canalele, podurile, beciurile şi clădirile părăsite din Oradea au ajuns să aibă o nouă destinaţie: refugiu împotriva privirilor indiscrete, pline de compasiune sau poate chiar dispreţuitoare ale oamenilor faţă de cei mai nevoiaşi dintre noi. Nu departe de centrul oraşului, Pasarela Habonata a devenit locaţia predilectă a acestor sărmani, care, rămaşi singuri pe lume, şi-au adus aici ce le-a mai rămas din agoniseala de o viaţă. Feriţi de ploaie, la nici doi paşi de apa curgătoare a râului, cei trei bărbaţi şi o femeie, apăraţi de câini, şi-au încropit aici, din cele câteva saltele uzate, un adăpost pentru nopţile reci. Pământul jilav şi crivăţul nu pare să-i mai sperie pe nici unul dintre aceşti neputincioşi peste care au trecut şi alte ierni mult mai grele. Neobişnuiţi ca cineva să le calce treptele de sub pod, ruşinaţi şi umiliţi de starea lor, s-au arătat deosebit de rezervaţi în a ni se destăinui. Cu capurile plecate, pe feţele lor se citea durerea că, după ani în care au muncit, au ajuns să doarmă în stradă, alături de câini. Cele câteva saltele, pături şi hainele de pe ei sunt tot ce le-a mai rămas. Destinele lor par să fie asemănătoare: boala a fost cea care le-a curmat orice şansă de a duce o viaţă decentă. Un olog, un ciung şi o tebecistă formează o societate exclusivistă, care s-a dezis de comunitatea semenilor săi şi de care se feresc. Un accident cumplit de tramvai l-a făcut pe Ş.A. să-şi piardă un picior cu mai bine de 10 ani în urmă, de atunci a trebuit să se mulţumească cu o pensie de invaliditate, 1.300.000 lei pe lună. Femeia, care stătea alături, va împlini 49 de ani şi este familiarizată cu locul, deoarece până nu demult locuia vizavi, împreună cu fiica ei. Bolnavă de TBC, şi-a pierdut locul de muncă, şi fără nici un venit nu i-a mai rămas decât să caute prin tomberoane şi să adune coji de pâine şi borcane. "În timpul zilei, căutăm prin gunoaie să adunăm pâine uscată, borcane şi sticlă pe care le vindem la piaţă. Aşa, în zilele bune, mai adun şi eu câte 150.000 de lei", ne-a declarat D.E. Povestea celuilalt locatar nu prea am reuşit să o aflăm nici de la el, nici de la colegii de saltea. Cu o voce răguşită, ne-a spus că de un an stă prin canale, boala de care suferă i-a afectat corzile vocale, iar în urma degerăturilor şi-a pierdut degetele de la o mână. Chiar dacă au bătut sau nu pe la uşile autorităţilor şi semenilor săi, pe care îi condamnă că nu le-au fost alături atunci când le-a fost mai greu, cu un aer de tristeţe şi resemnare, recunosc că alcoolul a fost de fapt acea boală care i-a afundat, alături de infirmităţile lor fizice, în vidul promiscuităţii.