Studii pentru parcări noi
Ilie Bolojan a anunţat că până de data de 15 octombrie vor fi finalizate studiile de prefezabilitate pentru trei noi parcări. Una este cea care se va construi lângă statuia lui Mihai Eminescu. Aceasta va fi însă subterană, cu două etaje şi cu o capacitate de 400 locuri. Din cei 5.000 mp existenţi aici, 1.500 aparţin unui investitor orădean, de la care municipalitatea va încerca însă să obţină un schimb de teren. Pe actualul amplasament al parcării, va rămâne tot parcare. Un alt loc pentru parcare a fost ales cel de la Spitalul Militar, în acest sens există acordul Ministerului Apărării şi urmează să fie dată o hotărâre de Guvern pentru transferul terenului către PMO. Cel de-al treilea studiu are ca obiect terenul pe care în prezent funcţionează secţia de boli infecţioase, din spatele Palatului de Justiţie. Totodată, Bolojan a anunţat că va fi scos la licitaţie imobilul de pe Aleea Ştrandului, unde funcţionează dispensarul TBC. Cu banii obţinuţi va fi amenajat noul pavilion de la Spitalul de Pneumoftiziologie.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.