Ştrandul Ioşia, închis în luna aprilie
Conducerea S.C. Administraţia Domeniului Public S.A. Oradea anunţă orădenii că, în perioada 2 - 27 aprilie, Ştrandul Ioşia va fi închis pentru reparaţii în vederea pregătirii sezonului estival.
Pregătirea constă în lucrări de reparaţii, întreţinere şi igienizare. Astfel, vor fi efectuate reparaţii capitale la sistemul de distribuţie al apei geo-termale, lucrări de renovare la bazinele 4, 5, 6, 7, 8 (curăţat, vopsit, îndreptat eventuale neregularităţi etc), reparaţii capitale la duşuri şi înlocuirea celor defecte, reparaţii interioare (în cadrul sediului administrativ, la garderobe, la duşurile interioare, la cabinele de schimb). Valoarea investiţiei pentru pregătirea noului sezon se ridică la circa 20.000 de lei. Deschiderea ştrandului va avea loc sâmbătă, 28 aprilie, iar în zilele de 28, 29, 30 aprilie şi 1 mai intrarea va fi cu plată pentru toate persoanele. Începând cu data de 2 mai intră în vigoare gratuităţile oferite pensionarilor, pentru zilele de marţi până vineri, inclusiv. Programul de funcţionare al ştrandului va fi, pe tot parcursul sezonului estival 1 mai - 30 septembrie 2012, între orele 8:00 - 20:00, în fiecare zi, începând de marţi până duminică inclusiv. Preţul biletului de intrare pentru adulţi este de 9 lei, iar pentru copii, elevi şi studenţi este de 4 lei. Abonamentul lunar pentru adulti este de 68 de lei, iar pentru elevi, copii şi studenţi este de 36 de lei.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.