În cadrul programului Luna Plantării Arborilor (15 martie - 15 aprilie), conducerea Primăriei Ştei, împreună cu legislativul local, au declanşat acţiunea Luna Curăţeniei, perioadă în care sunt programate mai multe activităţi pentru înfrumuseţarea oraşului.

Debutul acţiunilor a fost marcat prin plantarea a 300 de goruni, primiţi gratuit de la Ocolul Silvic Sudrigiu, de către salariaţii zonelor verzi, coordonaţi de referentul din cadrul biroului Urbanism, Gheorghe Sere. De asemenea, în zilele ce urmează, vor avea loc şi alte asemenea acţiuni, precum salubrizarea, igienizarea şi curăţirea malurilor Crişului Negru şi a pârâului Băiţa, toaletizarea pomilor din oraş, dezgroparea trandafirilor, plantarea de flori, vopsit garduri şi bănci. Un semn bun că a venit primăvara este şi faptul că s-a dat startul la plombarea şi asfaltarea străzilor şi a autogării, aflate în stare jalnică. Toate acestea activităţi vor fi, cel mai probabil, finalizate până la marea sărbătoare a Învierii Domnului (Sfintele Paşte), pentru ca toţi locuitorii Şteiului, şi nu numai, să se bucure de un oraş frumos şi curat.