Ştei - "Pepenarii" veniră iară...
Şteienii au avut marţi, 28 iunie, în zi de piaţă, o surpriză deosebit de plăcută: "pepenarii" au sosit din nou, cu o recoltă de bună calitate.
Cu două săptămâni mai devreme decât anul trecut, Stelian Pescaru, împreună cu soţia sa Mariana şi puştiul Mihai, şi-a instalat cortul în piaţa oraşului pentru a-şi aştepta vechii, dar mai ales fidelii, clienţi. De fapt, cumpărătorii sunt cunoştinţe vechi, oltenii având acum 12 ani de când vin neîntrerupt în oraşul de la poalele Munţilor Apuseni. Originară din comuna Vrata, judeţul Mehedinţi, cu o populaţie de 2.300 de locuitori, familia Pescaru are o suprafaţă arabilă de 2 ha. "Am venit cu multă plăcere în Bihor, unde pot afirma că suntem acasă, deoarece avem deja foarte mulţi prieteni şi mai ales cumpărători. Acest fapt practic ne-a sensibilizat, iar în acest an, în ciuda scumpirilor şi a crizei care încă persistă, am hotărât să practicăm aceleaşi preţuri ca şi anul trecut, ca şi în 2009, de altfel, adică 2 lei/kg la pepene verde şi 3 lei/kg la pepene galben. Dorim astfel ca toţi clienţii să fie mulţumiţi, iar copiii lor să se bucure de un desert deosebit după fiecare masă", ne-a spus Mariana. Aşadar, o veste deosebită nu numai pentru şteieni, ci pentru toţi locuitorii din Depresiunea Beiuşului.



..