Am fost 71 de absolvenţi ai celor două clase - reală şi umană - ale Liceului Teoretic din Ştei, pe atunci oraşul dr. Petru Groza. Ne revedem după 45 de ani, cam jumătate dintre noi. Timpul şi-a pus pecetea, devastând mai mult sau mai puţin chipurile noastre, dar şi făcându-ne mai înţelepţi. Nu prea ne mai recunoaştem, ne rostim numele şi încercăm să dăm vremea înapoi. Facem fotografii de grup, apoi urcăm în sala de clasă, ne aşezăm cuminţi în bănci, în timp ce ei se aşază la catedră: 1, 2, 3, 4.

Într-un final 5. Dascălii noştri. Profesorii noştri de excepţie, modelele noastre: Nina Strusievici - profesoară de limba română, Petru Vesa - profesor de chimie, Florin Marta - profesor de ştiinţe sociale, Ioan Simedrea - profesor de limba română şi Silvia Nicorici, profesoară de biologie. Doar atât. Fostul director, apreciatul şi invocatul profesor de matematică Ioan Nedin, n-a putut veni de la Timişoara. Dar ne-a transmis mesajul său, telefonic. Colegul nostru Lae, medicul stomatolog Nica Nicolaie, cunoscut în tot bazinul Apusenilor, a făcut un efort extraordinar ca să ne adune. Şi a reuşit. Opt dintre noi s-au întâlnit deja cu veşnicia. Mult prea devreme. La fel ca şi câţiva dintre profesori. Diriginta de la uman, prof. Elena Cheşeru, s-a mutat şi ea într-o lume mai bună. Astfel, onoarea de a striga numele după catalog pentru această clasă îi revine profesorului de chimie. Ne-am reunit pentru „a da samă" despre ceea ce am devenit, despre felul în care această şcoală de excepţie a pus temelia personalităţii noastre, pentru a confirma speranţele şi încrederea pe care dascălii şi le-au pus în noi. În ultima sâmbătă a lunii august a.c. Am îmbrăţişat cele mai diverse profesii: medici, profesori, jurnalişti, ingineri, chimişti, jurişti, economişti, cadre militare, cadre medicale. Şi ne-am afirmat în domeniile pe care le-am ales. Răspundem prezent şi ne afişăm imaginea ce reiese din suprapunerea a sute de clişee care ne pot creiona un portret. Şi folosim cuvintele care ne vin şi adunăm în ele şi bunul simţ, şi mulţumirea, şi recunoştinţa, şi emoţia. Şi creăm imaginea unei ore de dirigenţie cum n-a mai fost alta. Cu tremur în glas şi lacrimi în ochi. Imaginea unei generaţii de elită. Şi chipul unei şcoli dintr-un cochet orăşel bihorean ce putea rivaliza oricând cu un Colegiu Naţional. Suntem mulţumiţi şi mândri. La fel, profesorii noştri. Şi nu putem să nu facem analogii cu şcoala de azi. Evocăm reformele bizare care au decimat învăţământul românesc şi au desfiinţat şcoli excepţionale. Evocăm absenţa resorturilor intime motivaţionale, a modelelor şi a valorilor.

Dar noi putem fi mulţumiţi. Chiar şi pentru tradiţia revederii peste timp. Căci fiii noştri, foarte mulţi plecaţi peste hotarele ţării, nu vor cunoaşte aceste clipe unice, care adună în ele şi nostalgie, şi bucurie, şi recunoştinţă.

Maria Vesa Aursulesei