Grupul statuar Holnaposok amplasat lângă Liceul Teoretic "Ady Endre" a fost dezvelit, în aceste zile făcându-se ultimele lucrări la placa de suport.

Lucrarea, aparţinând sculptorului Deak Arpad, este finanţată de la bugetul local şi reprezintă o dezbatere între patru poeţi orădeni: Ady Endre, Dutka Akos, Juhasz Gyula şi Emod Tamas, membri marcanţi ai societăţii de lectură "A holnap" ("Mâine"), cenaclu revoluţionar în lirica maghiară din primul deceniu al secolului XX. Trei dintre poeţi sunt aşezaţi în jurul unei mese, iar al patrulea e reprezentat în picioare, lângă un alt scaun. Ocuparea acestui scaun de către vizitatori, ca parte activă a compoziţiei, dă caracterul interactiv al lucrării. Statuile sunt turnate în bronz. Placa suport pe care sunt aşezate statuile are dimensiunile de 2,5x2,5 m, având 25 cm grosime.