Staff nou la conducerea CAO
Luându-şi în primire noul loc de muncă, Moraru a cerut anchetarea directorului tehnic, Constantin Tomulescu, şi acesta dându-şi demisia după câteva zile. La începutul săptămânii în curs, în şedinţa Consiliului de Administraţie a Companiei de Apă Oradea, s-a avizat numirea în funcţii de conducere, pe o perioadă determinată, a unui nou director tehnic, economic şi comercial. Astfel, locul lui Tomulescu va fi ocupat de Victor Ciordaş, angajat al CAO din anul 1986. Locul directorului economic, Julianna Pănoiu, va fi luat de economist Kuntz Aniko, angajată a Companiei din anul 1987. Totodată, Ovidiu Gavra a fost numit în funcţia de director comercial, acesta lucrând la CAO din anul 1984. Nici la RAPAS situaţia nu e tocmai roz. Contractul de muncă al directorului general, Ioan Hirţe, a încetat din 1 septembrie, după ce acesta a hotărât, în urmă cu câteva săptămâni, să demisioneze. Bolojan a precizat că în şedinţa Consiliului Local Oradea din această lună va propune o nouă persoană în locul lui Hirţe.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.