Se înghesuie veştile bune peste o Românie ce stă cu nările fremătând înspre Apus, în aşteptarea mult-promisei adieri de bunăstare. Veştile bune vin din cele mai diverse părţi ale ţării şi din capitalele occidentale şi sunt atât de bune, încât ne garantează un viitor la fel de tulbure ca şi trecutul post-comunist. Atât între graniţele noastre, cât şi pentru cei care-şi iau disperarea-n dinţi şi vor să plece la muncă în străinătate. Ies elevii în stradă împinşi de frigul din clase. După cei din Bistriţa, a venit rândul bucureştenilor, iar situaţia nu e mai roz nici în Vaslui şi nici în multe alte părţi. Ministrul Educaţiei atât a putut să facă, să ceară suspendarea cursurilor în şcolile neîncălzite şi trimiterea a 8.000 de elevi bistriţeni acasă, până la remedierea situaţiei. Se scumpesc energia termică şi cea electrică, se scumpesc biletele de tren şi, în general, se vor scumpi toate înainte sau după momentul aderării la UE. Anglia, Irlanda şi Spania au impus, deja, restricţii pentru accesul românilor pe piaţa muncii şi este de aşteptat ca, în perioada imediat următoare, anunţurile de acest gen să se înmulţească. Inclusiv vecinii unguri analizează oportunitatea adoptării unei astfel de restricţii. Toate acestea se petrec într-o Românie care va fi, de la 1 ianuarie 2007, membră a Uniunii Europene. Ceea ce se petrece, însă, între graniţele noastre şi felul în care suntem primiţi arată clar că suntem, încă, departe de nivelul pe care trebuie să-l aibă o ţară europeană. Nu e cumva de înţeles prudenţa guvernelor occidentale, care-au avut de-a face, deja, cu un val masiv de emigranţi din ţările ce au aderat în 2004? Şi aşa, sute de mii de români au luat, de mult, cu asalt şantierele şi câmpurile vestice. Iar dacă avem în vedere previzibila înrăutăţire a nivelului de trai, ca urmare a alinierii mai tuturor preţurilor la cele occidentale, în vreme ce salariile vor bate pasul pe loc, e de aşteptat ca mulţi alţi români să bată la porţile angajatorilor europeni. La urma urmei, nu cumva cu gândul plecării deja înfipt în minte cresc şi copiii care refuză să mai intre la ore din cauza frigului? Generaţia lor n-a avut nimic de-a face cu comunismul. Ceauşescu, Securitatea, Partidul unic sunt, pentru ei, poveşti din altă lume, la care nici măcar nu apleacă urechea, sătui până peste cap de permanenta raportare a părinţilor şi a presei la un trecut care le e complet străin. Nu şi sechelele lui, însă, dublate de mizeria tranziţiei. Ce planuri să-şi facă elevii de azi în legătură cu o ţară care nu e în stare să le asigure cele mai elementare condiţii pentru a creşte normal? Ce motivaţie au ei pentru a învăţa, câtă vreme văd că oamenii de succes ai capitalismului românesc sunt analfabeţii cu mâna iute şi vorba groasă? Ce speranţe de mai bine să-şi facă ei într-o ţară care le oferă drept modele nişte gregari îmbogăţiţi peste noapte prin ţepe trase celor mulţi? Ce motive au să aleagă să trăiască într-o societate în care oamenii se împart în doar două categorii: şmecheri şi fraieri? După semnele iernii care vine, am impresia că istoria se repetă. Triumfalismul puterii portocalii, în dispreţul unei realităţi cel puţin cenuşii, riscă să se prăbuşească precum cel al regimului Constantinescu, ale cărui cote de încredere în sondaje au ajuns peste noapte la un nivel derizoriu, odată cu intrarea în a doua jumătate a mandatului. E greu de crezut că românii sunt atât de naivi încât să nu realizeze că, dincolo de jocurile de imagine ale actualei puteri, nu se află nimic. Doar un viitor tot mai strâmt şi mai sumbru într-o ţară guvernată cu vorbe şi scandaluri, nu cu fapte, şi o Europă care devine mai mică pentru români, paradoxal, odată cu aderarea.