Specialist român stabilit în SUA - Conferinţă de medicină naturopată
Dr. Cristian Răchitan, medic naturopat, de origine română, stabilit în SUA la New York, va ajunge sâmbătă, 24 martie, la Oradea, unde va susţine o conferinţă intitulată „Ce este viaţa şi cum sănătatea omului este influenţată de relaţia dintre existenţa materială şi cea spirituală?". Conferinţa va avea loc de la ora 18:00, la Hotel Ramada.
Specialitatea care i-a adus faimă lui Cristian Răchitan este osteopatia - tratarea structurii corpului pornind de la relaţia cauză-efect, cu repere precum coloana vertebrală, sistemul muscular sau sistemul osos. Astfel, prin dr. Răchitan, medicina face importanţi paşi înainte, se umple acel gol legat de răspunsurile la întrebările gen "de unde oare îmi vine această boală?", "care este cauza îmbolnăvirii mele?", întrebări pe care toţi ni le-am pus la un moment dat. Înainte de a-şi deschide cele două cabinete în New York, Cristian Răchitan a petrecut perioade lungi de timp călătorind în diferite ţări din Asia unde şi-a însuşit şi modalităţi de vindecare prin intermediul medicinei naturiste de la practicanţi mai puţin obişnuiţi, precum vraci sau vrăjitori. Printre pacienţii dr. Răchitan se află nume sonore din întreaga lume.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.