Situaţia drumurilor judeţene "creează panică"
În şedinţa de săptămâna trecută a Consiliului Judeţean s-a pus în discuţie starea deplorabilă a drumurilor pe care această instituţie le gestionează. Discuţia a pornit de la consilierul PNL, Ilie Bolojan, care a insistat pentru necesitatea reparării urgente a porţiunii de drum dintre Aleşd şi Pădurea Neagră, ruptă în trei locuri.
Starea jalnică a drumurilor judeţene, dar şi a celor comunale de curând trecute în administrarea Consiliului Judeţean l-a determinat pe consilierul Ilie Bolojan să solicite conducătorilor acestei instituţii ca, pentru următoarea şedinţă, să se pregătească un raport asupra investiţiilor realizate în 2004 în acest sector. De asemenea, consilierul PNL Bihor a mai "îndrăznit" să solicite şi un material care să cuprindă priorităţile vizând repararea drumurilor pentru viitorul an. Însă, aceste doleanţe au produs nelinişte în rândul staff-ului CJ Bihor, care a încercat să mai tempereze, cât de cât, aplombul liberalului de a se implica în viaţa comunităţii pe care o reprezintă. "Creăm panică, dacă punem la dispoziţia tuturor situaţia exactă a drumurilor judeţene. Dacă doriţi, vă dăm personal, în scris, aceste informaţii", a vociferat preşedintele CJ Bihor, Kiss Alexandru, încercând să muşamalizeze şi mai mult dezinteresul adoptat de către forurile judeţene şi care se reflectă în realităţile de pe drumurile bihorene. Acesta a mai precizat că cele 60 de miliarde de lei pe care le-a avut la dispoziţie CJ pentru anul în curs sunt insuficiente pentru reabilitarea drumurilor judeţene.
(I.M.)



Comentarii
Nu există nici un comentariu.