Județul Bihor a ajuns, în cele mai multe zone, în 6 luni de la implementarea sistemului, la procente de colectare selectivă a deșeurilor de 20%-35%. Județul Covasna, care a început implementarea SMID în urmă cu patru ani, și este un exemplu de bună practică în acest domeniu, a ajuns la un procent de 32%.

În ultima săptămână, vicepreședinte al Consiliului Județean Bihor și președinte al ADI Ecolect, Mircea Mălan, a avut o serie de întâlniri cu primarii și operatorii de salubritate pentru a face o analiză la șase luni de la startul implementării Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor (SMID). La întâlniri au participat până acum primarii din zonele de colectare Marghita, Săcueni, Salonta și Zona Metropolitană extinsă a Oradiei. Au fost discutate și problemele întâmpinate în punerea în funcțiune a sistemului.

La șase luni de la punerea în practică a SMID, județul Bihor a ajuns în cele mai multe zone la procente cuprinse între 20 și 35% în ceea ce privește colectarea selectivă a deșeurilor. Județul Covasna, care a început impementarea SMID în urmă cu patru ani și este un exemplu de bună practică în acest domeniu, a ajuns la un procent de 32%. Pentru a încuraja unitățile administrativ-teritoriale să colecteze selectiv, se ia în calcul organizarea unor campanii și premierea celor care performează.

O altă temă discutată în cadrul acestor întâlniri este cea referitoare la curățarea șanțurilor, a refugiilor pe partea carosabilă și refacerea stațiilor de autobuz din județ, unde vor fi montate pubele pentru deșeuri. Deja a fost adoptat un regulament pentru curățarea vegetației șanțurilor drumurilor județene.

„În județul Bihor sunt peste 900 de kilometri de drumuri județene și am început să gestionăm calitatea șanțurilor, să curățăm vegetația, prilej cu care ies la iveală cantități importante de deșeuri. În prezent, lucrăm la definitivarea unui sistem pentru colectarea, transportul, sortarea și valorificarea deșeurilor din șanțuri, refugii și stații de autobuz. De asemenea, am discutat despre posibilitatea de a colecta deșeurile din albiile și de pe malurile apelor din județ”, a declarat Mircea Mălan. 

În completarea SMID, Consiliul Județean Bihor va construi patru centre de depozitare în Salonta, Marghita, Beiuș și Aleșd. În etapele următoare vor fi construite astfel de platforme și în alte orașe și comune din județul Bihor.