Simpozionul "Şcoala Ardeleană", la o nouă ediţie
La finele săptămânii trecute, în Aula Magna a Facultăţii de Teologie Greco-Catolică din Oradea, a avut loc ediţia a III-a a simpozionului "Şcoala Ardeleană", eveniment organizat de Asociaţia "Episcop Vasile Aftenie", Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Oradea, şi Primăria Oradea. Lucrările au fost deschise de PS Sa Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea.
Personalităţi de seamă ale culturii noastre, la Oradea
Istorici de marcă din ţară au ţinut să fie prezenţi la Oradea pentru a susţine lucrări în cadrul simpozionului. Iată câteva dintre temele abordate cu acest prilej: "Samuil Micu - traseul unei cercetări din secolul XX" - conf. univ. dr. Corina Teodor, directorul Bibliotecii Judeţene Mureş, "Istoriografii în oglindă" - conf. univ. dr. Remus Câmpeanu, Institutul de Istorie "George Bariţ", Cluj-Napoca, "Academia românească de la Curtea episcopală greco-catolică din Oradea 1788 - 1804" - conf. univ. dr. Constantin Mălinaş, Universitatea din Oradea, "Studenţi teologi din Episcopia de Oradea la Universităţile din Europa centrală şi de vest" - prof. univ. dr. Cornel Sigmirean, Universitatea "Petru Maior", Târgu-Mureş etc. Închiderea lucrărilor a avut loc sâmbătă, după sesiunea de lucru a Asociaţiei Cercetărilor Istoriei Greco-Catolice.
"Şcoala Ardeleană" - volum de studii, articole şi comunicări
În acest an, în care se împlinesc 160 de ani de la măreţele evenimente din 1848 şi 90 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri, momente decisive în istoria poporului nostru, Episcopia greco-catolică din Oradea şi Asociaţia "Episcop Vasile Aftenie" au scos la iveală un volum impresionant de studii, articole şi comunicări, intitulat "Şcoala Ardeleană". Volumul este coordonat de prof. dr. Ioan Chindriş - directorul Filialei Cluj a Bibliotecii Academiei Române, şi a apărut graţie efortului material şi spiritual al episcopului greco-catolic de Oradea, PS Sa dr. Virgil Bercea, care semnează şi cuvântul înainte al volumului.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.