Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor şi Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei va organiza la jumătatea lunii viitoare, în sala de şedinţe a ISJ Bihor, ediţia a V-a a Simpozionului naţional "Roman Ciorogariu - spirit european". Cei care doresc să participe trebuie să completeze un formular până la sfârşitul lunii şi să trimită materialele de prezentare până pe 10 iunie.  

Simpozionul naţional "Roman Ciorogariu - spirit european" va avea anul acesta cu tema: "Vocaţia socială a instituţiilor educaţionale şi religioase". El se adresează elevilor din clasele de liceu, cadrelor didactice (indiferent de specialitate şi nivelul la care predau), respectiv preoţilor, fiind un simpozion avizat de Ministerului Educaţiei Cercetării, Tineretului şi Sportului. Temele orientative ale acestei ediţii sunt "Şcoala şi Biserica, model de parteneriat instituţional", "Activităţile de voluntariat, expresie a spiritului civic şi moral-religios", "Proiectele educative - modele de bună practică - în implicarea civică şi socială", „Rolul activităţilor educative în dezvoltarea personalităţii elevilor" şi "Personalităţi religioase şi laice, model de implicare civică". Lucrările se vor prezenta în format Power Point şi vor putea fi susţinute de unul sau doi autori. Pentru fiecare prezentare vor fi alocate 5-7 minute. Cei interesaţi trebuie să completeze o fişă de înscriere până pe 30 mai, materialele pentru prezentare urmând a fi transmise până la 10 iunie. Pentru buna organizare a simpozionului şi acoperirea cheltuielilor necesare publicării materialelor, organizatorii percep o taxă de înscriere de 30 de lei pe fiecare lucrare. Simpozionul este organizat de Inspectorat şi Episcopie, alături de Liceul Teologic Ortodox "Episcop Roman Ciorogariu" Oradea, Casa Corpului Didactic Bihor, Departamentul pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului Didactic Oradea, Asociaţia Filantropia Oradea şi Facultatea de Teologie Ortodoxă "Episcop Dr. Vasile Coman" Oradea.