Simpozion internaţional la Facultatea de Teologie Greco-Catolică
Oradea este, în perioada 28-30 aprilie, gazda unui simpozion internaţional, intitulat "Teologie şi spiritualitate în opera sfinţilor Vasile cel Mare şi Grigorie de Nazianz", organizat de Departamentul Oradea al Facultăţii de Teologie Greco-Catolică a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, împreună cu Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică de Oradea. Lucrările au debutat ieri, cu participarea a 18 profesori şi cercetători de la universităţi şi instituţii din ţară şi străinătate.
Deschiderea oficială a revenit PS Sale Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea. În cuvântul său, ierarhul a făcut o scurtă trecere în revistă a vieţii sfinţilor Vasile cel Mare şi Grigorie de Nazianz, arătând că aceştia au contribuit în mod decisiv la definirea teologiei şi spiritualităţii secolului al IV-lea. Episcopul a ţinut apoi să mulţumească tuturor invitaţilor prezenţi, printre care: pr. prof. univ. dr. Renzo Lavatori, Universitatea Pontificală Urbaniană, Roma, lect. dr. Anna Silvas, The University of New England, conf. univ. dr. Marius Cruceru, Universitatea Emanuel, Oradea, prof. univ. dr. Vasile Muscă, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj, precum şi celorlalţi oaspeţi de la facultăţile de teologie şi filosofie din ţară şi de peste hotare. În continuare, a avut loc lansarea cărţii "Dumnezeu şi omul, o întâlnire mântuitoare. Revelaţie şi credinţă" a profesorului Renzo Lavatori, lucrare tradusă de pr. lect. univ. dr. Alexandru Buzalic, precum şi prezentarea unei expoziţii aniversare, la 10 ani de la vizita în România a Preafericitului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea.
Astăzi, 29 aprilie, în cadrul simpozionului, de la ora 17:00, la Facultatea de Teologie Greco-Catolică din Oradea, va fi lansată cartea "Sf. Augustin - morfologia unei paradigme", a scriitorului şi eseistului Ioan F. Pop. La lansări vor participa: PS Sa Virgil Bercea, prof. univ. dr. Alexandru Muscă, conf. univ. dr. Alexander Baumgarten şi lect. univ. dr. Alexandru Buzalic.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.