Mâine, 3 noiembrie, Preasfinţitul Sofronie, episcopul ortodox al Oradiei, se va afla în vizită la nou-înfiinţata Parohie "Duminica Sfinţilor Români" din Sânmartin, zona ANL. Cu acest prilej, chiriarhul Oradiei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, va săvârşi, începând cu ora 9.00, prima liturghie şi va sfinţi demisolul noii Biserici care se construieşte, cu hramul "Sfinţilor Români şi Cuvioasa Filofteea".

Piatra de temelie a noii Biserici a fost sfinţită de către Preasfinţitul Sofronie în data de 1 septembrie 2009, edificiul ajungând la stadiul de sfinţire a demisolului. Proiectul Bisericii este realizat după Biserica Domnească din Curtea de Argeş, ctitoria lui Basarab I, terminată în 1352, în cadrul reşedinţei voievodale din secolul al XIII-lea. Biserica, monument în cruce greacă, înscrisă, de tip complex, este una dintre cele mai reprezentative monumente ale arhitecturii româneşti medievale, fiind cea mai veche ctirorie voievodală din Ţara Românească. Credincioşii sunt invitaţi mâine, 3 noiembrie, într-o zi sfântă, istorică şi de referinţă pentru nou-înfiinţata Parohie Ortodoxă "Duminica Sfinţilor Români" Sânmartin - ANL, din Protopopiatul Oradea, să ia parte la prima liturghie arhierească, începând cu ora 9.00.