În ciuda faptului că circulă cu autoturisme uzate și depășite, că au parte de multă muncă și stres, medicii și asistenții de la Serviciul de Ambulanță Județean Bihor au făcut față în acest an unui număr de 77.627 de intervenții, cu 7,4% mai multe ca anul trecut.

 

Schimbarea peste noapte a conducerii nu pare să-i fi influențat în vreun fel pe cei care duc greul la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Bihor, medicii, asistenții și ambulanțierii. Cu ambulanțe din ce în ce mai vechi, unele cu mai bine de 900.000 de kilometri parcurși (dar despre care șefii lor spun că sunt mai bune „ca la alții”) aceștia au făcut față anul acesta unui număr de 77.627 de intervenții, cu 7,4% mai multe ca anul trecut. Conform managerului interimar, Liciniu Venter, în total, până în luna noiembrie a anului 2017, la ambulanță au fost făcute 97.023 solicitări la 112 (cu o creștere de 3,72% comparativ cu 2016), fiind asistate 63.913 persoane și 4.221 de copii. Echipajele au intervenit la 264 de accidente auto, cu 10% mai multe decât în 2016, ambulanțele din dotare (61 operative, 44 pentru intervenții) parcurgând peste 3,2 milioane de kilometri în acest an, cu 5,6% mai mulți ca anul trecut. Cele mai solicitate unități au fost cele din Oradea, Aleșd și Marghita. În ceea ce privește tipul afecțiunilor la care s-a solicitat intervenția ambulanței, cele mai multe, 616, au fost stopuri cardio-respiratorii, în creștere de la 555 în 2016.

„În ceea ce privește ambulanțele, sperăm ca până în vară să primim unele noi. Am avea nevoie de cel puțin 20”, a spus Liciniu Venter.

Despre voluntariat și proiectele în care a fost implicat SAJ Bihor a vorbit directorul economic Liviu Sabău. Acesta a spus că în prezent sunt 126 de voluntari activi (persoane cu pregătire medicală, elevi, ingineri, juriști, economiști) în stațiile și substațiile SAJ Bihor.

„Îi mulțumim actorului Șerban Borda pentru campania „Salvează o inimă. Poate chiar a ta!” finalizată cu achiziționarea a două defibrilatoare automate, unul pentru Teatrul Regina Maria și unul pentru Universitatea din Oradea. Împreună cu Asociaţia pentru Educaţie şi Siguranţă Rutieră România am derulat o campanie prin care am învățat peste 300 de elevi din Bihor tehnicile de prim ajutor. Am mai instruit în acordarea de prim ajutor personalul medical de la ASCO, Aquapark Nymphaea, angajații de la Teatrul Regina Maria, cei de la Arcadia sau Connectronics, în total, în jur de 1000 de persoane și-au însușit noțiuni de bază în acordarea de prim ajutor”, a spus Liviu Sabău care a mai adăugat că instituția a pus bazele unei colaborări cu Inspectoratul Școlar prin care, în 2018, vor fi instruite 300 de cadre didactice din învățământul preuniversitar.

Medicul Ionela Gui, noul director medical al SAJ Bihor, a făcut câteva recomandări odată cu apropierea sărbătorilor de iarnă.

„Pentru a se apăra de afecțiuni respiratorii, rinite, faringite, traheobronșite, pneumonii, gripe, este recomandat ca populația să se îmbrace adecvat, să consume alimente diversificate, bogate în vitamine și să aibă o dietă echilibrată și sănătoasă (carne de pui, vită, ouă, produse lactate cu conținut redus în grăsimi, nuci, alune, migdale). Este importantă hidratarea corectă, 2 litri de apă pe zi. De asemenea, trebuie evitată abundența și consumul excesiv de alimente și alcool la mesele tradiționale. Dacă problemele de sănătate persistă, este importantă apelarea unui medic sau a celor de la centrele de permanență sau, dacă simptomele sunt severe, apelarea la 112”, a spus, printre altele, dr. Ionela Gui.