Serbările Cetăţii, la a noua ediţie
Primăria şi Casa de Cultură a municipiului Oradea organizează în 4 şi 5 iulie a IX-a ediţie a Serbărilor Cetăţii, prilej cu care va avea loc o serie de manifestări cultural-artistice pe toate gusturile.
Acestea se vor desfăşura în Cetatea Oradea, după următorul program: sâmbătă, 4 iulie, începând cu ora 10.00, activitate interactivă pentru copiii interesaţi de iniţierea în tainele meşteşugurilor populare, organizatori - Asociaţia Gata Oricând şi Şcoala de meşteşuguri; expoziţia "Restituiri medievale", cu costume medievale din materiale neconvenţionale şi un performance "action painting" (face painting), la Facultatea de Arte Vizuale; expoziţie de arme şi arcuri, tir cu arcul pentru public; demonstraţie de gătit medieval; istoria Cetăţii şi tururi turistice în Cetate, cu ghid; concert de muzică medievală, cu formaţia AD Hoc. Programul artistic va debuta la ora 19.00, când vor evolua: Clubul de dans Sportiv "Quasar", cu dans sportiv şi de societate; Natalia Selejan; DJ Chrome şi HI-Q, între timp având loc şi concursuri interactive. Duminică, 5 iulie, sunt programate următoarele manifestări: expoziţie de arme şi arcuri, tir cu arcul pentru public; expoziţia "Restituiri medievale" şi un performance "action painting" (face painting), la Facultatea de Arte Vizuale; istoria Cetăţii şi tururi turistice în Cetate, cu ghid; demonstraţie de gătit medieval. Spectacolele de muzică populară vor debuta la ora 19.00, când vor urca în scenă: "Feciorii Bihorului", Alina Trăstău, Ansamblul "Auşana", Ansamblul "Bihorul", Cornel Borza, Luminiţa Tomuţa, Viorica Bradea, Traian Ilea şi Valeria Codorean.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.