Sediul sucursalei BNR se schimbă la faţă
Imobilul din Parcul Traian, actualul sediul al BNR - Sucursala Oradea, care va împlini anul viitor un secol, se va afla până la finele acestui an îmbrăcat în schele şi plase de protecţie, aici urmând să aibă loc ample lucrări de refacere a faţadei, care vor însemna chiar şi modificarea actualei combinaţii de culori gri-albastru în bej-maro.
Clădirea din Parcul Traian a fost ridicată între anii 1911 - 1913 cu destinaţia sediu de bancă, după concepţia arhitectului Hubert Iozsef. Imobilul, din punct de vedere arhitectural şi funcţional, reflectă concepţia anilor construcţiei, fiind proiectat cu dublă funcţionalitate, sediu de bancă, respectiv locuinţe pentru conducere. Faţada clădirii conţine elemente arhitecturale decorative specifice stilului neoclasic şi secesion. În acest imobil a funcţionat până în 1919 o filială a Băncii austro-ungare. După Marea Unire, Statul Român a cumpărat clădirea din Parcul Traian, pe lângă alte 12 imobile aparţinând Băncii austro-ungare aflate în lichidare. Suma plătită pentru imobilul din Oradea a fost de 307.621 coroane de aur, reprezentând cea mai mare valoare plătită din totalul preţului pentru cele 13 imobile. Sucursala Oradea a BNR şi-a început activitatea la 10 noiembrie 1920.
Pentru că de la ultimele reparaţii ale faţadei, care au avut loc în urmă cu 14 ani, s-a produs degradarea tencuielilor, a elementelor decorative din ipsos, s-a luat decizia demarării unei proceduri de atribuire a unui contracte de renovare a faţadei. Trei firme şi-au manifestat interesul faţă de această lucrare, în final, firma Abed Nego a fost desemnată câştigătoarea licitaţiei, având oferta cea mai bună din punct de vedere economic. Astfel, investiţia se va ridica la valoarea de 369.276 lei, iar termenul de finalizare este luna decembrie a.c. "Obiectul acestei lucrări îl constituie reabilitarea faţadei, repararea elementelor din lemn, înlocuirea burlanelor, respectiv reparaţii la gard. Termenul de predare a lucrării este decembrie 2010", ne-a declarat Florica Floruţiu, directorul BNR - Sucursala Oradea. Săptămâna aceasta muncitorii firmei au început deja montarea schelelor şi a plasei de protecţie, urmând să se apuce de lucru.
Conform caietului de saricini, după ce toate lucrările de reparaţii ale tencuielilor vor fi terminate, se va zugrăvi faţada în culori deschise, folosindu-se combinaţia de culori bej-maro.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.