Doar 10 minute, atât a durat ședința de Consiliu Local a municipiului Oradea, desfășurată ieri, 12 septembrie, la Primărie. Au fost prezenți 23 de consilieri locali și s-au votat 8 Hotărâri de Consiliu.

S-a luat cuvântul doar la două puncte, consilierii opoziției, minoritari, neputând întoarce voturile. Cel mai important punct la care s-a luat cuvântul a fost cel referitor la rectificarea bugetară pe anul 2019. În referatul de aprobare, Direcția Economică a Primăriei propune să rectifice bugetul, printre altele, pentru că s-a decis folosirea banilor trimiși de Consiliul Județean Bihor pentru statuia lui Rimanóczy Kálmán (o sută de mii de lei), pentru suplimentarea „Reabilitării și Reconstrucției Palatului Episcopal Greco-Catolic din Piața Unirii”, cu motivația că „în bugetul local pe anul 2019, pentru acest obiectiv de investiții este prevăzută suma de 19,43 mii lei, necesară pentru organizarea concursului de soluții de arhitectură, urmând ca, după stabilirea soluției, să se demareze procedura pentru achiziția lucrării”. Cu alte cuvinte, șeful UDMR-ist al Consiliului Județean Bihor a dat Primăriei bani pentru statuia lui Rimanóczy Kálmán, iar municipalitatea a decis să folosească banii pentru reabilitarea Palatului Episcopal. Evident, la acest punct, a luat cuvântul consilierul local UDMR Kirei Melinda care a propus ca banii să fie trimiși înapoi Consiliului Județean Bihor.

În ședința de pe 29 august, când s-a rediscutat același punct din rectificarea bugetară, și Kirei Melinda a spus că schimbarea destinației banilor se pedepsește cu închisoare, primarul Ilie Bolojan a declarat: „fără ca Primăria Oradea să solicite bani Consiliului Judeţean Bihor pentru statuia lui Rimanóczy Kálmán, Consiliul Judeţean ne-a dat o sumă modică pentru această statuie. Cred că s-au gândit că atunci când se va finaliza această statuie vor participa la poza de grup. (...) Statuia va fi amplasată anul viitor şi toate cheltuielile se vor face după ianuarie. Nu aveam cum să ţinem aceşti bani pentru un obiectiv care nu se face anul acesta. Cum Consiliul Judeţean Bihor a promis alocarea unor sume consistente pentru reabilitarea Palatului Episcopal Greco-Catolic în urma incendiului de anul trecut, ne-am gândit să îi ajutăm să îşi respecte acest angajament”.

Până la urmă, rectificarea bugetară a trecut cu 15 voturi pentru și 8 împotrivă.