Se reabilitează pasajului rutier Theodor Neş
În ultima şedinţă a Consiliului Local Oradea au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici rezultaţi din studiul de fezabilitate pentru obiectivul de investiţie Pasaj rutier Theodor Neş, peste liniile CF Oradea . Vechi de peste 100 de ani (proiectat în anul 1908), pasajul este restricţionat accesului autoturismelor mai grele de 2 tone, fiind limitat ca şi gabarit.
Studiul de fezabilitate propune trei variante: realizarea unui pasaj inferior, reabilitarea pasajului sau realizarea unui pasaj nou, superior. Municipalitatea va merge pe cea de-a doua variantă, aceasta prezentând următoarele avantaje: intervenţii minime pentru realizarea obiectivului, durata de execuţie redusă şi valoarea de investiţie rezonabilă. Procedura licitaţiei pentru partea de proiectare şi execuţie a pasajului se va demara până în a doua jumătate a lunii august, urmând ca până la începutul lunii octombrie să înceapă lucrările, pentru a putea fi finalizate până la sfârşitul anului.
După reabilitare, partea carosabilă va avea două benzi în lungime de 33 m şi 14 m lăţime, şi două trotuare pentru circulaţia pietonală de 1,5 m fiecare. Valoarea lucărilor este de 570.000 euro - construcţie şi montaj şi 400.000 euro - partea de proiectare.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.