Sătenii invitaţi să-şi ia un câine de la Adăpost - "Grivei" vrea la curtea de la ţară
Peste 260 de căţei care au ajuns în ţarcurile de la Adăpostul „Grivei" aşteaptă să-şi găsească un cămin, nu doar în Oradea, ci în satele cele mai îndepărtate din Bihor. Administraţia Domeniului Public Oradea declanşează o campanie de promovare a adopţiilor şi în rândul sătenilor cu posibilităţi, atuul iniţiativei fiind faptul că aceste patrupede au un simţ al proprietăţii foarte bine dezvoltat, devenind foarte buni câini de pază pentru proprietăţile oamenilor de la ţară.
În a treia sâmbătă de când Adăpostul „Grivei" şi-a redeschis, timid, porţile pentru voluntari, mai mulţi orădeni au trecut pragul instituţiei pentru a aduce un pic de alinare celor 265 de căţei abandonaţi pe străzi şi aduşi aici. Din păcate, restricţiile impuse şi refuzul primarului Ilie Bolojan de a permite voluntariatul îşi spun cuvântul. Dacă până acum voluntarii intrau în ţarcuri să se joace cu căţeii, acum acest lucru nu mai este permis. Astfel, sâmbătă, cei şase-şapte voluntari, în frunte cu Ana Chiperi, Gabriela Cioara şi Teger Ildijo, priveau neputincioase animalele care tânjeau după o mângâiere. Singurul contact se putea realiza doar prin gardul de sârmă. Cei mai norocoşi dintre căţei, unde uşa avea o gaură, mai scoateau botul pentru a primi binecuvântata atenţie. În rest, politica conducerii ADP nu permite nici măcar angajaţilor să intre în ţarcuri, astfel că animalele pot deveni tot mai nesocialebile, ducând la agresivitate. În plus, angajatul pus să supravegheze căţeii, avea ca sarcină să supravegheze voluntarii şi nu a părut deloc deranjat de o altercaţie între patrupede petrecută chiar în momentul în care reporterii Crişanei vizitau ţarcurile. Mai mult, în ţarcul nr. 9, un câine sângera. Am relatat acest lucru atât „gardianului", dar în special medicului veterinar, Cosmin Şimonca. Acesta, rugat de reporteri să meargă să analizeze starea de sănătate a căţelului, a refuzat, refuz exprimat de faţă cu directorul ADP, Liviu Andrica. Explicaţia veterinarului a fost haluciantă: „Voi merge după programul de vizită al voluntarilor". În aceste condiţii, dacă un incident este constatat în primele minute ale dimineţii, veterinarul este dispus să aştepte 5-6 ore până la închiderea programului pentru a interveni şi salva animalul în suferinţă. Un alt aspect, sesizat de către una din familiile venite sâmbătă să adopte un câţel a fost faptul că această procedură se poate face doar într-o singură zi, joia, fiind un criteriu mai degrabă restrictiv.
De preferinţă la casă, nu la bloc
Dincolo de aspectele negative, directorul ADP, Liviu Andrica este dispus să iniţieze o campanie de promovare a adopţiilor şi pentru oamenii de la sate, care au posibilităţi de cazare mult mai bune decât orădenii, majoritatea stând la bloc. „Au venit mulţi de pe la sate să ne solicite câte un câţel bun de pază. În acest sens, avem o ofertă bogată. Câinele va fi vaccinat, sterilizat, deparazitat, cipat de noi", ne-a precizat Liviu Andrica. În acest sens, săptămânal, pentru a sensibiliza oamenii din mediul rural, vor fi făcute publice, în cotidianele locale, fotografii cu căţeii care pot fi adoptaţi. Potrivit administratorului Adăpostului, Călin Ardelean, în această lună au fost adoptaţi 22 de câţei, aceştia găsindu-şi un cămin la Fughiu, Făgernic, Beiuş, Ştei, Tăuteu, Livada. Cei interesaţi pot suna la numărul de telefon 0733/055.540.
Primul căţel dat spre adopţie este un labrador, de culoare albă, mascul, foarte jucăuş şi sociabil. A fost ridicat de câteva zile din zona Rogerius şi pare foarte prietenos.



Bietii catei din adapostul Grivei.De ce lasati dementii astia,mai ales macelarul de veterinar,sa se ocupe de animale,de un adapost?Le-as face la fel,bagati in tarcuri si i-as lasa pe javrele astea umane sa se manince intre ele.Faceti ceva oameni buni si dati-i afara dein adapost,gasiti oameni cu suflet.Ah,ce v-as macelarii bestiilor.
Ma intreb rudenia cui e "veterinarul" acela de la "adapost"? Poate ca a reusit sa absolveze facultatea de medicina veterinara, dar din omenie nu cred ca ia nici macar o nota amarata de 3 .... Rusine sa-i fie! Habar n-are nici de practica veterinara si e un om de * daca e capabil sa lase o fiinta sa sufere timp de mai multe ore. Iar despre faptul ca daca nu are nimeni voie sa intre in tarcuri sa socializeze cu cainii ... unde gasesti metoda mai buna de a fi "nevoit" sa-i eutanasiezi?!? Pai sunt agresivi, nu? Pericol public ... Si rugam satenii sa adopte caini din Grivei, ca asa macar Oradea va avea mai putine griji .... Rusine Bolojan, rusine Andrica, rusine Simonca, rusine de voi toti ... :(
Da, dorim animalutele, ca sa ne pandeasca politia comunitara, nu?