Mare noroc pe capul lui Caragiale că nu i-a fost dat să trăiască în vremurile noastre. Cu siguranţă, literatura română ar fi fost mai săracă, iar destinul său scriitoricesc mai puţin fast. Pentru că talentul lui Nenea Iancu ar fi pălit în faţa realităţii româneşti de astăzi. Şi uite-aşa, Caragiale s-ar fi resemnat să şadă rezemat de-o halbă la Gambrinus ori şi-ar fi luat lumea-n cap şi s-ar fi cărăbănit mult mai devreme în exilul berlinez. Cum altfel să fi reacţionat la tragi-comicul zilelor noastre risipite în circuri fără număr şi fără noimă? Cum să nu se fi simţit marele creator de caractere prea mic în faţa avalanşei de specimene umane care inundă neîncetat ecranele şi ziarele? Să le luăm pe rând şi să le descriem ar însemna încă o jignire la adresa unui public nevoit să suporte revărsările de abjecţie venite din partea celor care îşi dispută pâinea şi cuţitul clipei, neavând reţineri în a se coborî la nivele neînchipuit de joase. Deznodământul scandalului „Beletul fermecat” a lăsat o ţară-ntreagă cu gura căscată. Vasăzică, fufa preşedintelui - trecem peste detaliul că şeful statului are o fufă, asta e neglijabil în ţara Elenelor ce ne călăresc istoria cam de multişor - aşadar, fufa a ieşit în chip de amazoană fără de prihană anunţând că există un bileţel. A urmat suspansul de câteva zile. Dovada!, a strigat presa în cor. Ocrotitorul dumneaei, Traian cel veşnic vesel şi mânat de pohta de sânge liberal, a dat un tur ţării, a semănat consulate româneşti la graniţe, s-a scăldat în obişnuitele băi de mulţime ce-i ţin vie glanda vanităţii fără seamăn şi, în cele din urmă, s-a înduplecat şi-a apărut la ceas de audienţă maximă la TV - instrumentul cu ajutorul căruia preferă să conducă ţara. A agitat biletul şi ne-a lăsat pe toţi cu ochii-n soare. Dezvăluirea conţinutului petecului de hârtie a stârnit, apoi, hohote nervoase de râs în casa oricărui român conectat, vrând - nevrând, la jocurile aleşilor săi. Au urmat gureşii de serviciu, în special cei ai Cotrocenilor, care au întors pe toate feţele întâmplarea şi sensurile ce s-ar putea desprinde din rândurile scrise de premier preşedintelui. Fierberea s-a transmis şi partidelor, acestea având ieri reuniuni la vârf pe această temă. E de reţinut în special poziţia adoptată de PSD, care a anunţat că va declanşa procedura de suspendare a şefului statului şi a cerut demisia primului-ministru. Teoretic, PSD s-a plasat în poziţia cea mai corectă: ambii locatari de palate, de la Cotroceni şi Victoria, sunt vinovaţi - în măsuri diferite - de o criză permanentă şi istovitoare pentru o ţară întreagă, de doi ani încoace. Practic, însă, procedurile constituţionale sunt prea greoaie pentru a duce la capăt astfel de demersuri, iar aşa-zişii social-democraţi se ştiu încă vulnerabili la dosarele aflate în grija DNA, aşa că e de presupus că avem de-a face doar cu o ieşire îmbăţoşată la drumul mare a unui partid care s-a cam resemnat să tot întocmească guverne în umbră până a ajuns el însuşi un partid din umbră. Într-o ţară normală, într-adevăr, autorii unei comédii precum cea a biletului ar lua calea Parlamentului şi a Parchetului pentru a da explicaţii şi socoteală. Nu atât pentru cele câteva rânduri scrise de naivul Călin dragului său Traian, căci ele nu au implicaţii juridice la prima vedere. Citite dincolo de litera lor, coroborate cu acuzaţiile de complicitate cu oligarhi şi cu dezvăluirile scoase reciproc la înaintare, aceste rânduri, însă, ar putea fi punctul de pornire pentru a da de pământ cu sistemul ticăloşit. Tocmai cu acel sistem pe care l-a tot înjurat preşedintele Băsescu până a câştigat încrederea naivilor săi concetăţeni şi pe care-l moşeşte în folosul său şi-al clicii sale încă din prima zi a mandatului. Vor urma şi alte valuri pe această temă. Se speculează, de exemplu, că PD ar putea folosi acest scandal pentru a rupe mariajul expirat cu PNL. Indiferent de ce se va întâmpla în zilele următoare, un lucru e sigur: totul va rămâne ca înainte. Cu excepţia unei variante. În politică, răul nu poate fi tăiat din rădăcină decât dacă devine public. Vor merge, însă, până la capăt protagoniştii angrenaţi în răzbelul beletului? Mira-m-aş. Ar fi o premieră la români ca locul derizoriului şi-al schimbului de acuze vagi, uitate de pe-o zi pe alta, să fie luat de o ciocnire pe faţă, între combatanţi care schimbă artificiile pe gloanţe adevărate. E greu de crezut că vom avea parte de aşa ceva, câtă vreme fiecare din cei implicaţi ar avea enorm de pierdut dând cărţile pe faţă. Şi uite-aşa, şontâc-şontâc, obişnuiţi să trecem, făcând haz de necaz, de la un duel de mahala la altul, vom depăşi şi circul biletului şi ne vom întoarce la celălalt eveniment cardinal al acestor zile: naşterea odraslei Columbenilor. Mediatizarea sa ne îndreptăţeşte să credem, încă o dată, că vremea ce-o trăim bate geniul lui Caragiale. Ne devine, în schimb, pe zi ce trece, tot mai familiar, fatalistul oftat bacovian: „O, ţară tristă, plină de humor”…