Salvamont, în casă nouă
Serviciul Salvamont Bihor şi-a inaugurat ieri un nou sediu. Clădirea, situată pe strada Sovata nr. 34 A, în imediata vecinătate a podului de pontoane şi aflată în proprietatea Primăriei, a fost dată în folosinţă gratuită Serviciului Salvamont pe bază de contract decomodat.
La inaugurarea noului sediu au luat parte, alături de salvamontişti, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Ştefan Seremi, consilieri judeţeni, şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie, cms. Liviu Popa, şeful Poliţiei municipiului Oradea, Adrian Bucur, şi Viorel Lascu, preşedintele Federaţiei Române de Speologie.
Lucrările de amenajare a sediului au început în luna mai şi s-au finalizat în urmă cu două săptămâni, necesitând o investiţie de 450 milioane ROL, dintre care 300 de milioane ROL au fost suportate de CJ, iar diferenţa de Salvamont Bihor, suma provenind din activităţi utilitare şi asistarea unor programe de aventură etc. În prezent, serviciul dispune de două maşini de intervenţie, una marca Dacia Papuc şi alta, Lada Niva, de o barcă cu motor şi vestă de salvare, de un refugiu montan instalat în zona Glăvoi, de echipamente complete individuale pentru 12 persoane, de 12 costume de scafandri şi echipament comun de intervenţie (corzi, truse medicale de urgenţă etc.). Sediul este informatizat şi racordat la reţeaua Internet. În cadrul Salvamont Bihor există 24 membri activi şi tot atâţia aspiranţi, în Oradea, alţi nouă activi şi patru cinci aspiranţi în zona Beiuş - Ştei. Dintre aceştia, 18 au obţinut atestatul profesional.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.