Azi, 8 ianuarie 2005, se împlinesc şase luni de la trecerea la cele veşnice a lui VIOREL HORJ, poet şi romancier, publicist şi om de o vastă cultură umanistă, strălucit reprezentant al şcolii beiuşene pe care a reprezentat-o "summa cum laudae", fost inspector şef al Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional al judeţului Bihor, personalitate atrăgătoare, care a lăsat o dâră luminoasă în inimile şi vieţile multor concitadini de-ai noştri. Acum exact şase luni de zile, ne-am adunat la casa dragilor săi părinţi din Drăgăneşti, pe o căldură toridă, să-l conducem pe ultimul drum pe autorul ultimei sale cărţi "Imposibilul zbor de la cuib". Prea mult a iubit poetul Viorel Horj satul natal şi oamenii săi - zugrăviţi cu de-amănuntul în scrierile sale - încât să fie în stare să-i părăsească şi să ia drumul Bucureştilor ori străinătăţii! Titlul ultimei sale cărţi este o confesiune tulburătoare despre misia scriitorului - nu putem intra în universalitate decât cu zestrea noastră naţională pe care suntem datori a o apăra! În scriitorul pe care-l evocăm azi, natura a revărsat cu generozitate daturile sale. De o statură impunătoare şi înzestrat cu o memorie fenomenală, poetul Viorel Horj nu putea să treacă neobservat, chiar dacă ar fi dorit un asemenea lucru. Precum legendarul rege Midas osândit de zei să prefacă în aur orice lucru pe care-l atingea - inclusiv mâncarea - (de unde drama anticului suveran!) tot aşa Viorel Horj transforma aproape totul în poezie, calambur ori aforism spre delectarea celor care se nimereau a-i fi în preajmă. În 1972, revista bucureşteană "Luceafărul" l-a încoronat cu premiul său pentru poezie. Era o consacrare pentru acela care a fost din greu muncit - nu de muncile lui Hercule - ci de cele ale Muzei! Citiţi-i poeziile serioase, dar citiţi-i şi jucăuşele poezii pentru copii! Registrul său liric era vast şi se întindea de la diapazonul gravităţii la cel al ludicului pur. În jurul lui Viorel Horj s-au ţesut şi se ţes încă legende. Una începe cu episodul, când, student fiind la Filologie în Cluj-Napoca, regele Matei Corvin (surprins într-un catren), văzându-l cât de amărât şi cum vrea să se întoarcă în sat, i-ar fi spus: "Ia calul meu şi du-te acasă!" Necurmat izvor de istorii neobişnuite, biblioteca umanistă ambulantă, confesor imprudent, fanatic al frumosului, berbant din spiţă rară, fin degustător de nobile vinuri care deschideau cămările memoriei, poetul Viorel Horj era singurul scriitor capabil să recite câte o poezie sau chiar două din creaţia poeţilor bihoreni şi nu numai. La cafeneaua de lângă pasarela de peste Criş (numită "La nuiele") l-am auzit într-o bună zi la o masă în faţa mai multor literaţi uluiţi de surpriză cum recită de la un capăt la altul poemul "Corbul" de Edgar Allan Poe, una dintre cele mai lungi poezii scrise vreodată. Dar Viorel recita cu acelaşi patos din marii poeţi ai României şi ai lumii şi, repet, cu o generozitate care spune destule despre marele său suflet, din toţi poeţii bihoreni şi chiar din acela care nu-l prea avea la inimă, despre care poetul din Drăgăneşti - în duelul spiritual pe care-l avea cu "confratele" - spunea că "are multe dioptrii şi foarte puţine puncte de vedere". Când i se cerea o "consiliere literară" ori un "cuvânt înainte" ori o "prefaţă", omul de cultură Viorel Horj nu obişnuia să spună "NU" ori să invoce varii pretexte de a se deroba de la o astfel de sarcină. Împreună cu semnatarul acestor rânduri, a mai "şlefuit", cu umor şi vivacitate, din lucrările despre activitatea bancară şi monografia comunei Bunteşti ale autorului ec. Ioan Degău. Drept răsplată, cunoscutul finanţist bihorean i-a condus pe Viorel Horj şi pe încă doi confraţi la un magazin de îmbrăcăminte unde i-a înţolit din cap până în picioare cu câte un costum de haine. Era cu puţin înainte de a se trece din anul 1999 în anul 2000. Cu această "ocaziune" fericită pentru cei trei scriitori, poetul Viorel Horj a exclamat cu nelipsitu-i umor şi spirit de improvizaţie: "La graniţa dintre milenii/ Degău a îmbrăcat trei genii!" Deosebita lui spontaneitate a atras parcă printr-o ciudată simetrie şi spontaneitatea morţii. Parcă geloasă că noi îl avem pe Viorel Horj şi ea nu, baba cu coasa s-a apucat să taie iarba din cimitirul de la Drăgăneşti şi atunci l-a secerat şi pe dragul nostru Viorel. Care s-a dus să se odihnească în cuibul său de unde nu a putut să zboare spre zări străine. A rămas la streaşina satului său nemuritor şi a venit în urbea noastră numai pentru a ne aduce aminte încă o dată despre veşnicia de la sat. După înmormântarea poetului, fiul său Cezar ne-a relatat un fapt uluitor. Viorel Horj pomenise în ultima sa carte că a scos volumul cu greutatea cu care un ţăran din satul său scoate un viţel dintr-o vacă în momentul naşterii. În chiar noaptea în care poetul se stingea curmat de o scurtă, dar grea suferinţă, în gospodăria surorii sale, Lucreţia, din Drăgăneşti, o vacă a fătat un viţel, episod pomenit parcă premonitor de către autorul cărţii "Imposibilul zbor de la cuib". Duminică, în jurul orei 12, în cimitirul satului Drăgăneşti, te vom colinda cu o lacrimă, Viorele. Nu te-am uitat pentru că un om şi un scriitor ca tine nu se pot uita. Acum e rândul nostru să recităm din tine, după ce tu ne-ai ştiut pe toţi pe de rost!