Încă de la primele ore ale dimineţii, înarmaţi cu ţăruşi, primii 72 de tineri orădeni, beneficiari ai Legii 15/2003, s-au prezentat, ieri, pentru a-şi delimita suprafaţa de teren pe care îşi vor ridica viitoarea casă. Totodată, în prezenţa reprezentanţilor primăriei, fericiţii posesori ai suprafeţei de 250 mp au semnat procesul verbal de predare-primire. De la această dată, solicitanţii au obligaţia ca în termen de un an să obţină toate avizele pentru construcţia casei, după care alţi trei ani, pentru finalizarea lucrărilor. Pe feţele "câştigătorilor" se putea citi bucuria că, în sfârşit, se văd în posesia unui teren pe care nu a trebuit să-l achite ei, iar în ce priveşte cheltuielile cu ridicarea casei, ei păreau destul de liniştiţi, deoarece acestea se pare că vor cădea în sarcina părinţilor. Cum prea puţini tineri au reuşit să pună singuri ceva bani de o parte, ei ar mai avea o soluţie, aceea să recurgă la un împrumut. Dar nici această idee nu pare a fi uşor de pus în practică, deoarece un credit se acordă numai dacă solicitantul are un salariu frumuşel. Astfel, cum ridicarea unei căse poate să ajungă la cel puţin 20.000 de euro, tânerii ar putea să contacteze un credit pe 20 de ani, de 15.000 de euro, pentru care ar trebui să ofere drept "garanţie", un salariu de peste 17 milioane de lei. În aceste condiţii, tot copiii de bani gata au un atu în plus. "Am 20 de ani şi sunt studentă la Facultatea de Psihologie. În ce priveşte cheltuielile pentru construcţia casei acestea vor cădea în sarcina părinţilor", a declarat Anca Dogar, posesoarea parcelei cu numărul 18. Toate locurile sunt deja ocupate, dar mai există speranţe Deşi în şedinţa ordinară din luna aprilie a Consiliului Local Oradea au fost aprobate 75 de solicitări, trei dintre beneficiari riscă să piardă terenul, deoarece nu s-au prezentat la semnarea contractului de comodat şi nici să semneze procesul verbal de predare-primire. În ce priveşte cei 100 de tineri, cărora le-au fost aprobate cererile de atribuire de teren, în şedinţa CL Oradea din mai, aceştia sunt invitaţi, începând cu data de 10 mai a.c., la Primăria Oradea în vederea semnării contractului de comodat. Până în prezent, municipalitatea orădeană a identificat pentru tinerii orădeni doar 410 parcele, terenul fiind amplasat la ieşirea din Oradea spre Cluj-Napoca, pe partea stângă, după Punctul de control al Poliţiei. Asupra acestor parcele au fost formulate peste 900 de cereri, lista râmânând deschisă pentru toţi orădenii care nu au împlinit 35 de ani şi care nu au în proprietate o locuinţă sau teren pentru construcţie, deoarece municipalitatea ar putea identifica alte locaţii. "La registratură s-au depus peste 900 de solicitări, credem că cei care au reuşit să-şi înregistreze cererea până în luna decembrie 2003 au şanse să intre în posesia uneia dintre cele 410 de parcele", a declarat Mircea Sabău, director executiv în cadrul Administraţiei Patrimoniului Imobiliar.