Un orădean a trimis, zilele acestea, pe adresa redacției, o sesizare cu privire la situația unei clădiri ajunsă într-o stare avansată de degradare, care este amplasată într-o zonă intens populată a Oradiei.

În urma celor sesizate de cititorul nostru, ne-am deplasat la fața locului, pentru a vedea exact cum stau lucrurile. Clădirea reprezintă un real pericol pentru oricine trece prin apropiere și, în special, pentru elevii Colegiului Economic „Partenie Cosma”, fiind amplasată în curtea Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor, la mai puțin de trei metri de trotuarul care leagă strada Universității de școala mai sus amintită. „Oare a cui este responsabilitatea dacă, din nefericire, vreun copil mai curios din fire intră nestingherit în incinta zidurilor dărâmate și se întâmplă o nenorocire?”, se întreabă cititorul nostru.

Tavanele sunt jumătate căzute, iar cealaltă jumătate, gata să se prăbușească în orice moment. O grindă mare de beton se mai sprijină într-un fir de fier beton înainte să cadă în curte de la etajul întâi.

Clădirea reprezintă un real pericol nu numai pentru copii, ci și pentru oamenii străzii care se mai adăpostesc, din când în când, printre ruine, dovadă fiind vetrele de foc rămase și mormanele de gunoaie existente.

„În fiecare zi, pe lângă acest pericol public trec, în drumul lor către serviciu, angajații Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor, ai Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară, ai Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai”, ai Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială Bihor, ai Incubatorului de Afaceri Euroregional Oradea, profesorii Colegiului Economic „Partenie Cosma” (care ar trebui să fie cei mai îngrijorați de starea avansată de degradare a clădirii) și fețele bisericești ale Bisericii Militare a Garnizoanei Oradea (ruinele clădirii sesizate se află la 10 metri distanță de biserică) și se pare că nu deranjează pe nimeni. Nu cred că a sesizat cineva, până acum, această problemă, din moment ce nu s-a luat nicio măsură”, mai scrie orădeanul.

Contactată telefonic, Mirela Macra, consilier în cadrul Biroului de comunicare al Primăriei Oradea, ne-a declarat că această clădire nu aparține municipalității.

„Clădirea aparţine Ministerului Mediului, iar poliția locală a notificat proprietarul în scris, în urmă cu două săptămâni. Acesta are termen de conformare de 30 de zile, în care să obțină autorizație de demolare sau de refacere a clădirii”, a menționat Mirela Macra.