RoboManiacs, locul 3 internațional la Cluj și locul 2 la Timișoara - Noi succese pentru tinerii pasionați de tehnologie
Clubul de Robotică RoboManiacs a obținut rezultate spectaculoase la două dintre cele mai importante competiții din Europa Centrală și de Est: locul 3 la BattleLab Robotica și locul 2 la RoboTEC Timișoara, confirmând performanțele unei echipe unite de pasiune și inovație.
Clubul de Robotică RoboManiacs a avut un weekend spectaculos, marcând noi performanțe la două dintre cele mai importante competiții de robotică din Europa Centrală și de Est: BattleLab Robotica (organizat la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca) și RoboTEC (organizat de Liga AC, la Universitatea Politehnica Timișoara).
La BattleLab Robotica, competiția internațională dedicată roboților autonomi de tip Mega Sumo, robotul Mark, proiectat și construit de echipa fondatorilor clubului – Lucian Stiube și Anamaria Stiube – a obținut o performanță remarcabilă, clasându-se pe locul 3 internațional. În competiție au participat roboți de elită din București, Oradea, dar și din Franța și Polonia, iar Mark a demonstrat o combinație excelentă de viteză, putere și strategie.
Alături de Mark, clubul a fost reprezentat și de două echipe tinere și promițătoare: echipa 220V – formată din Popa Elias și Gaidoș Luca și echipa Unitronix – formată din Popa Bogdan și Mărginianu Beatrice.
Cele două echipe au concurat și în cadrul competiției RoboTEC 2025, desfășurată la Timișoara, unde au participat la proba de Sumo Mini, una dintre cele mai tehnice și imprevizibile ale competiției. Clubul s-a clasat pe locul 2, obținând astfel podiumul și la această competiție.
„Rezultatele obținute de echipele noastre demonstrează că pasiunea, perseverența și colaborarea dau rezultate. La unii roboți se lucrează de peste 5 ani ca să ajungem cu ei în configurația actuală. Ne mândrim cu tinerii talentați care fac parte din comunitatea RoboManiacs și suntem hotărâți să ducem robotica românească tot mai sus pe plan internațional”, a declarat Lucian Stiube, fondatorul RoboManiacs.
Deși acest sezon competițional se încheie, Clubul RoboManiacs continuă pregătirile pentru provocările sezonului următor, printre care se numără RoboChallenge București și Robotex Estonia. Pentru competiția din Capitală, clubul va participa cu peste 30 de membri, care în prezent finalizează atelierele de robotică din cadrul clubului.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.