Rezerviştii din Bihor iau atitudine - Dreptate şi respect pentru Statuia lui Mihai Viteazul
În mass-media locale circulă de ceva vreme o informare despre intenţia de a se muta Statuia lui Mihai Viteazul din Piaţa Unirii în Parcul Olosig (fostul cimitir Olosig), parc propus să devină în viitor Parcul Mihai Viteazul.
Considerăm mutarea statuii o jignire la adresa eroului naţional care a fost voievodul Mihai Viteazul, pe care îl venerăm, ca de altfel şi pe Regele Ferdinand. Mutarea statuii din centrul oraşului, din Piaţa Unirii, la marginea oraşului, pe terenul fostului Cimitir Olosig, este un act care loveşte în identitatea neamului românesc. De menţionat că Statuia lui Mihai Viteazul a fost realizată din iniţiativa fostului comandant al Garnizoanei Oradea, general de divizie Mihai Corneliu Lungu, susţinut de cadrele militare ale unităţilor din garnizoană, azi cadre militare în rezervă şi în retragere, şi de miile de cetăţeni simpatizanţi ai Armatei Române, care au contribuit cu sume de bani pentru realizarea Statuii în anul 1994. ANCMRR "Gl Traian Moşoiu" filiala Bihor, membrii şi simpatizanţii Asociaţiei nu sunt de acord cu mutarea Statuii lui "Mihai Viteazul" în parcul Olosig. Cerem ca statuia să rămână pe locul actual, în Piaţa Unirii. Arcul politic local a votat cu unanimitate de voturi amplasarea Statuii marelui conducător Mihai Viteazul în locul în care se află astăzi. Nu dorim să ne confruntăm cu practici ale unor vremuri de mult apuse, când unii construiau şi alţii dărâmau. Armata a respectat întotdeauna pe conducătorii neamului, inclusiv pe regii României. Considerăm că statuia Regelui Ferdinand va avea loc în faţa Statuii lui Mihai Viteazul. Deocamdată nu există o decizie oficială de mutare a statuii, cu toate acestea suntem obligaţi să ne exprimăm punctul de vedere, în speranţa că pe calea dialogului problema poate fi rezolvată.
ANCMRR Gl Traian Moşoiu filiala Bihor
Purtător de cuvânt,
col (r) Tatar Grigoriu Zoltan



Lui Deceneu - al cărui comentariu nu am avut curiozitatea să-l onorez prin lectură - trebuie să-i spun că NU VINDEM NIMIC!!! Mereu aud tot felul de "idei" penibile: ba că nu suntem capabili să..., ba că suntem dezbinaţi..., ba că suntem hoţi(!) Nu-i adevărat, dar cei ca Deceneu (care vor să ne manipuleze!) vor să ne şi adoarmă vigilenţa. Să fie limpede: NU "NOI" l-am "pedepsit cu mutarea disciplinară pe cel care l-a spânzurat simbolic pe Avram Iancu. Pedeapsa pentru cel care va atenta la memoria Voievodului Mihai, nU VOR SCĂPA NUMAI CU O PEDEAPSĂ DISCIPLOINARĂ!
Statuia lui Mihai Viteazu trebuie sa ramana pe locul actual, iar daca se doreste sa se realizeze statuia Regelui Ferdinand, foarte bine poate sa fie amplasata vis-a-vis, unde deasemenea este loc pentru asa ceva, dar nu trebuie nicidecum mutat monumentul lui M.V. in alta parte. In parcul, fost Olosig, se poate realiza un alt monument a lui Mihai Viteazu, poate mai ieftin, pentru care se poate lansa concurs de proiecte de licenta, "Mihai Viteazu in viziunea tinerilor", in facultatile de arte plastice din tara.
Apropos , ca un P.S. ca tot e in acelasi numar un articol despre cum ne vindem Transilvania pe bucati .... N-ar putea vajnicii nostri rezervisti sa-si manifeste - cu actiuni palpabile - dezaprobarea pentru acest gen de politica de deznationalizare ,eventual chiar facand ceva pentru a se stopa aceste faradelegi !?!
E bine ca s-au trezit tovarasii rezervisti , cu mintile imbacsite de preceptele istoriei comuniste. A nu se uita ca , atunci cand a fost in discutie reamplasarea statuii regelui Ferdinand Intregitorul (topita de unguri in 1940) rezervistii nostri , carora , in realitate , li se burzuluieste parul in stomac cand aud de regalitate, s-au grabit sa-l puna acolo pe Mihai Viteazul , spre a nu se gandi cumva cineva sa-l repuna pe Ferdinand . Si de atunci, batandu-ne joc de propria istorie , sarbatorim si Marea Unire tot la picioarele lui Mihai, ca doar el a realizat-o !?!. Ce-ar fi daca vajnicii nostri rezervist ar demonstra tot atat zel in a reaseza statuia justitiei pe fostul sau soclu , acolo unde acum troneaza Ady , in fata Palatului justitiei, sau eventual ar milita pentru redenumirea strazilor nostre cu nume de provincii istorice (m-am referit la strazile - foste - Basarabiei si Vrancei ) care, nu-i asa, trebuie sa poarte nume unguresti pentruca , vezi Doamne , noi nu avem voie sa locuim pe strazi purtand nume de provincii istorice romanesti. Si ...as mai putea sugera cateva "actiuni " vajnicilor rezervisti , care se arata mai nou atat de mari iubitori de regalitate ....
Mihai Viteazul este un simbol pentru natiunea romana.Locul acestei statui este in zona centrala a orasului.Pentru statuia regelui Ferdinand trebuie gasit un loc la fel de central,fiind tot un simbol
... vorbind fara sa stii ce despre ce este vorba in propozitie !! ce are una cu alta ?? daca nu stii in ce conditii si cu ce greutati a fost facuta aceasta statuie, de ce vorbesti ?? A, am uitat. mai mult ca sigur ai primit sarcina de partid sa readuci in discutie problema pensionarilor militari . Si ca fapt divers ( asa reiese din textul care iti apartine ): de cand armata la ordinul lui Mihai Viteazul a tras in popor ???. A trecut epoca ''boc''. Nici asta nu-i prea buna dar poate :"Dumnezeu să te ajute să faci bine,popor român!".
mutarea costa f. multi bani care se pot folosi pt. lucruri necesare orasului restul este poezie un om sincer acest colonel armata a respectat conducatorii a si tras in popor pentru ei si sunt rasplatiti cu pensii uriase