Retracings-Reconstituiri, la Palatul baroc - Documente transformate în artă
Complexul Muzeul Ţării Crişurilor în colaborare cu Asociaţia Fotografilor din Ungaria a organizat joi, 25 septembrie, la Palatul Baroc, vernisajul expoziţiei Retracings-Reconstituiri (utilizarea arhivei în fotografia contemporană). Zece artişti din Ungaria şi România (printre care şi Ana Adam, Boszo Andras, Csonto Lajos, Hajdu Jozsef, Karoly Sandor Aron, Kovacs Melinda, Cristian Opriş, Szamondy Zsolt Olaf, Tarjani Antal, Telek Balasz) şi-au expus lucrările la Oradea.
Expoziţia aduce în discuţie problema documentului ca mărtuire a unor evenimente istorice ce au avut impact asupra umanităţii, iar tema aleasă a fost Primul Război Mondial. Ideea acestei expoziţii s-a născut anul trecut, când preşedintele Asociaţiei Fotografilor din Ungaria m-a contactat în vederea unui parteneriat la o expoziţie pe tema Primului Război Mondial", a spus directorul muzeului, Aurel Chiriac. "Prin artiştii fotografi, expoziţia apelează la memorie pentru a aduce în atenţie un eveniment cu un puternic impact asupra umanităţii", a mai spus managerul. Prezentă la vernisaj, curatorul Gabriela Uhl, a explicat că expoziţia demonstrează ce se poate întâmpla în contemporaneitate cu documente care sunt arhivate sub diverse forme şi pune în valoare arhiva tradiţională într-un contemporan marcat de computerizare. În alegerea fotografiilor a contat felul în care se evidenţiază resursa şi felul în care este folosit materialul documentar. Iar din această libertate de exprimare artistică s-au născut tehnici diverse, de la suprapuneri de imagini la redescoperirea tehnicilor folosite în anul 1920. De asemenea, criticul dr. Ramona Novicov a subliniat dimensiunea psiho-emoţională a acestui eveniment cultural artistic. În viziunea criticului, expoziţia ridică o serie de întrebări. La nivel general ne întrebăm astfel cum a fost posibil acest război, "cât de fragil este sistemul civilizaţiei europene? mai este posibilă o asemenea absurditate?", în timp ce, punctual, se pune întrebarea „ce înseamnă duşmanul? (în război) se confruntă doi oameni care nu se cunosc şi nu au nimic de împărţit", subliniind totodată cât de personală devine confruntarea, în contextul unui atac la baionetă. Publicul este invitat la Palatul baroc pentru a descoperi arta din spatele uneia dintre cele mai amare pagini din istoria umanităţii.



Oferta locuri de munca in toate localitatile! Veti descoperi ca tot mai multi oameni lucreaza cu noi, pentru ca le-am pus la dispozitie imediat dovada platii si contract legal! A inceput deja trimiterea castigurilor! Aceasta oferta NU e joc piramidal si NU e MLM! Munciti lejer, 3 ore pe zi, ca operator online, cu castiguri de 300 dolari lunar! Detalii va expediem dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: allingoodtimeok@yahoo.com