Exact în ziua în care se împlineau 17 ani de la fuga Ceauşeştilor de pe clădirea Comitetului Central şi, implicit, de la căderea regimului comunist, rezultatele unui sondaj de opinie au reliefat nivelul la care a ajuns, după atâta amar de vreme de exerciţiu democratic, viaţa politică românească. Rezultatele sunt relevante pentru performanţele pe care le ating românii în ducerea contraselecţiei valorilor pe cele mai înalte culmi ale absurdului. Astfel, dacă duminică ar avea loc alegeri pentru Preşedinţie, Traian Băsescu şi-ar spulbera adversarii cu cele 55% din voturi. El ar fi urmat, la mare distanţă, ce-i drept, de nimeni altul decât Gigi Becali, cotat cu 14 procente, acesta devansându-l pe Vadim Tudor, care figurează cu 11%. Liderul principalului partid de opoziţie, Mircea Geoană, ocupă un ruşinos loc patru, cu doar 6%. E posibil să fie vorba de o făcătură din acelea cu care am tot fost intoxicaţi de ani buni încoace. Amintiţi-vă doar sondajele din vremea guvernării CDR-PD-UDMR, care au fost infirmate nemilos de rezultatul obţinut de PNŢCD, care, din partid fruntaş aflat la Putere, nici măcar n-a mai intrat în Parlament. În această privinţă, euro scrutinul va fi un test decisiv, care-şi va pune amprenta şi asupra următoarelor alegeri interne. Sondajul este, însă, ilustrativ pentru tendinţele de pe scena politică, după 17 ani de democraţie. Nu e întâmplătoare, aşadar, răbufnirea de energii, taman în pragul Sărbătorilor de Iarnă. În mod simbolic, din pragul Uniunii Europene, preşedintele Traian Băsescu a condamnat public dictatura comunistă, într-un gest în premieră mondială. În dulcele stil românesc, ceea ce putea să fie un moment astral a eşuat, prin felul în care s-au raportat la el toţi cei implicaţi, într-o secvenţă grotescă, dătătoare de seamă pentru ceea ce nu am reuşit să facem din noi înşine în cei 17 ani. Condamnarea a scos la suprafaţă tensiuni mocnite şi vrajbe făţişe, fiind confiscată în scopuri politicianiste. După cum s-au precipitat unii din actorii politici principali, se poate conchide, simplu, că acest moment poate fi considerat debutul cvasi-oficial al campaniei electorale. Nu că nu ne-am afla, de doi ani încoace, într-o permanentă frământare preelectorală. Nu că nu ne-am fi obişnuit, din decembrie ’89 încoace, cu neîncetata bătaie pentru ciolan. Dar şedinţa Parlamentului, în care preşedintele a pus la zid comunismul, a fost ultima ocazie majoră pentru a suna atacul. Anul 2007 nu e doar primul an european, ci şi unul electoral. În mai, la alegerile pentru legislativul european, protagoniştii vor trage foloasele sau ponoasele confruntărilor de până atunci. Spre toamnă, s-ar putea ca, în fine, să avem anticipate. Deşi ar mai fi doar un an până la termenul normal al alegerilor parlamentare. E probabil, însă, ca preşedintele Băsescu să nu renunţe la ideea - fixă, până acum - de a-şi aranja ploile în perspectiva scrutinului prezidenţial din 2009. Să nu uităm că, pentru prima dată, alegerile parlamentare şi cele pentru Cotroceni vor fi decalate. Faptul poate avantaja sau dezavantaja competitorii pentru funcţia supremă, în funcţie de iscusinţa cu care aceştia vor şti să-şi aroge sau, din contră, să se disocieze de rezultatele guvernării. Deocamdată, însă, Băsescu nu are concurent şi nici nu se întrevede vreo lansare în forţă pe culoarul pe care preşedintele aleargă singur, fluturând nestingherit steagul victoriei. Cu atât mai mult poate sta liniştit, cu cât se pare că şi-a creat şi şi-a impus contracandidatul: un Gigi Becali, exponent al unora din nemulţumiţi, fără a avea capacitatea de a atrage un segment prea însemnat. Becali e perfect pe post de supapă şi de alergător fără şanse pe o bandă pe care o ţine ocupată. Oricum, atacurile dure lansate de Băsescu, pentru prima dată la adresa lui Geoană şi Vadim, după şedinţa dedicată raportului Tismăneanu, sunt semnul că şeful statului pare decis să tranşeze din timp lucrurile pentru anul electoral 2007. Mai ales în condiţiile în care liderul PRM a ieşit spectaculos la rampă, dezlănţuind unul din cele mai furibunde asalturi politice împotriva preşedintelui. În scădere în sondaje, Vadim are şanse să recupereze din electoratul său care s-a deplasat spre Becali şi să atragă o parte din baza votanţilor PSD, dezamăgiţi de prestaţia echipei Geoană, care încasează, pe mârâite doar, bumbăcelile administrate acum de Băsescu. După 17 ani, aceştia ne sunt reprezentanţii. Oglinda democratic alcătuită a societăţii româneşti. Şi acestea ne sunt problemele. Dacă ar apărea, printr-o minune, cei peste o mie de eroi ai revoluţiei confiscate? Dacă ar răsări din neant şi-ar păşi prin lumea aceasta pentru care au fost jertfiţi? Câţi dintre noi ar putea să-i privească-n ochi?