Reprezentanţii ANRM au plecat spre mină pentru a discuta cu protestatarii - Protestul de la Băița continuă
Protestul minerilor de la Băița a continuat şi ieri, când peste 50 de ortaci erau blocați în subteran, iar alți 50 protestau la suprafață. Prefectul Claudiu Pop a declarat că spre Mina Băiţa au plecat reprezentanţi ai ANRM pentru a discuta cu protestatarii în timp ce reprezentanţii uneia dintre firmele private îl ameninţă pe Pop cu un proces şi îi cere demisia.
Directorul comercial al societăţii private Băiţa Bihor SA, Lucian Popa, a declarat, ieri, că ortacii nu vor ieşi din mină până când nu vor ajunge la ei pentru a discuta oficiali ai Ministerului Economiei şi ai Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM). "Celor 25 de mineri care protestează de marţi după-amiază în subteran la mina Băiţa li s-au alăturat, joi dimineaţă, alţii, astfel încât numărul acestora a ajuns la 51. Sunt angajaţi de la Băiţa SA şi de la African Consolidated Resources, iar alţi peste 50 protestează la suprafaţă, de la Băiţa Bihor SA. Oamenii au spus că nu vor ieşi până ce la faţa locului nu vor veni reprezentanţi ai Ministerului Economiei şi ANRM. Directorul general al firmei de stat Băiţa SA, Ovidiu Dăescu, a cerut sprijinul prefectului de Bihor, iar acesta i-a transmis să se descurce pe propriile puteri. Dăescu a promis că va trimite o adresă la Bucureşti pentru ca oficialii să vină la Băiţa", a spus Popa. Potrivit acestuia, în cazul în care la Băiţa nu vor veni oficialii de la Bucureşti, nu exclude posibilitatea ca în subteran să coboare şi minerii care protestează la suprafaţă. "Toţi oamenii de aici suntem trataţi ca şi când nu am fi cetăţeni ai României", a subliniat Popa. Pe de altă parte, reprezentanţii firmelor African Consolidated Resources şi ai Vast Resources au transmis, ieri, un comunicat, în care susțin că îşi rezervă dreptul de a-l acționa în instanță pe prefectul judeţului Bihor, Claudiu Pop, "pentru prejudiciile financiare și de imagine cauzate" şi cer demisia acestuia. "Aşteptăm ca dumnealui să îşi prezinte public scuzele. Deoarece activitatea prefectului se întemeiază pe principiile legalităţii, imparţialităţii, obiectivităţii, a transparenţei şi liberului acces la informaţiile de interes public, eficienţei, responsabilităţii şi orientării către cetăţean, cerem public demisia prefectului Claudiu Pop", se arată în documentul citat. "Minciunile oarbe cu care prefectul de Bihor încearcă să-şi justifice acţiunile, nu numai că dezinformează publicul, însă periclitează şi imaginea companiilor African Consolidated Resources şi Vast Resources, care au pierdut în cursul zilei de miercuri suma de 1,9 milioane de lire, în urma scăderii cotaţiei acţiunilor pe piaţa bursieră din Londra. Cetăţenii sunt dezinformaţi din cauza minciunilor făcute publice de către prefectul Claudiu Pop", se mai arată în comunicat. Reprezentanţii celor două firme au precizat că între societatea de stat Băiţa SA şi cea privată, Băiţa Bihor SA, a fost încheiat în martie 2014 contractul de asociere pe licenţă prin care aceasta din urmă are dreptul de a exploata calcar, iar ANRM a transmis în mai 2015 faptul că aceasta are dreptul de a exploata calcarul în "subteran". "Băiţa SA are la momentul actual pe rolul Tribunalului Bihor înregistrate patru cereri de deschidere a procedurii insolvenţei, iar în cazul în care societatea nu are capacitatea financiară de a susţine licenţa, este obligată să transfere licenţa către Băiţa Bihor SA, adică asociatului pe licenţă", se menţionează în comunicat. Prefectul de Bihor, Claudiu Pop, a declarat ieri că reprezentanţi ai ANRM au plecat spre Mina Băița pentru a discuta cu ortacii care protestează, el susținând de asemenea, referitor la intenţia celor două firme private de a-l da în judecată, că doar a transmis informații comunicate de Ministerul Economiei. Claudiu Pop a precizat că el nu a făcut altceva decât să transmită informaţii despre situaţia de la Mina Băiţa comunicate de Ministerul Economiei şi de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM). "Nu ştiu despre e vorba, nu am primit nimic de la ei. Ce am transmis eu este poziţia Ministerului Economiei şi ANRM, să dea în judecată cele două instituţii", a spus Pop.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.