Replay Dance Studio - Se încheie o nouă serie de cursuri de dans
Data de 1 aprilie nu vine însoţită de o păcăleală pentru cei din cadrul Replay Dance Studio, care, în această zi, vor încheia o nouă sesiune de cursuri de dans. În această zi, cele trei luni de curs, atât pentru începători, cât şi pentru dansatorii avansaţi, se vor finaliza printr-un spectacol al întregii asociaţii.
Universitatea Partium, ora 18.00... Acestea sunt ora şi locul unde va avea loc show-ul pregătit de studioul Replay. Nu doar cei de la cursul de începători, pregătit de Gabriel Hamersmidt şi Răzvan Duma, ci şi cei de la cursul de avansaţi, instruit de Erik Bubui şi Duma Răzvan, vor da măsura talentului lor pe scenă, ci şi toate trupele studioului de dans. Ca de fiecare dată, Replay Dance Studio pregăteşte o surpriză, constând într-un concurs dedicat dansatorilor Replay. După finalizarea spectacolului, dansatorii trupelor se vor întrece într-o competiţie care îl va desemna pe cel mai bun din cadrul asociaţiei, concurs la care va putea asista întreg publicul. Dansatorul care va avansa cel mai mult va fi scutit de la plata cotizaţiei pe acea lună. Sâmbătă, 2 aprilie, va avea loc preselecţia dansatorilor de la cursul de avansaţi, care vor avea şansa să devină membri ai trupelor pe care le admiră. Aşadar, orădenii sunt invitaţi alături de Replay Dance Studio pentru a petrece împreună un 1 aprilie dansant, amuzant şi plin de distracţie.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.