Manifestările incluse în calendarul Toamnei Orădene au debutat sâmbătă cu muzică folclorică, pe scena amplasată în Piaţa Regele Ferdinand I, fiind invitaţi să evolueze membrii Ansamblului folcloric "Lioara" al Casei Tineretului Oradea. Îmbrăcaţi în costume tradiţionale, tinerii au oferit un adevărat regal focloric, chiar dacă vremea nu a fost prea îngăduitoare.

Ansamblul folcloric "Lioara" s-a reînfiinţat în noiembrie 2004, sub egida Fundaţiei Române pentru Tineret Bihor, iar în prezent activează la Casa Tineretului Oradea. Condus de maestrul de dans popular Mircea Dărăban, ansamblul are drept scop iniţierea şi promovarea tinerelor talente, în vederea păstrării tradiţiilor şi obiceiurilor populare româneşti. Trebuie spus că, alături de dansatorii ansamblului, îşi desfăşoară activitatea şi Taraful "Lioara", condus de Ioan Rus. În cadrul spectacolului de sâmbătă, artiştii noştri au pregătit suite de dansuri din diferite regiuni ale Bihorului. Între acestea, au fost prezentate atât suite de orchestră, cât şi cântece de Bihor, interpretate de solistele ansamblului: Andrada Crăciun, Alexandra Paina şi Ramona Lucaci.

Menţionăm că Ansamblul folcloric "Lioara" va participa, în 28 septembrie, la Festivalul cântecului, dansului şi portului popular bihorean, care va avea loc pe scena din Cetate.