Orădenii care îşi vor achita integral impozitul pe proprietate, până la data de 31 martie 2012, vor beneficia de o reducere de 8% în cazul persoanelor fizice şi 5% în cazul persoanelor juridice, din valoarea totală a impozitului.


După data de 31 martie, bonificaţia de 8%, respectiv 5% nu se va mai aplica pentru plata integrală a impozitului pe proprietate. Din 10 ianuarie, când s-a reluat activitatea de încasare a obligaţiilor locale şi până în acest moment, şi-au achitat taxele şi impozitele pe proprietate  2.703 de persoane fizice (dintre care 1.636 au plătit integral,  beneficiind de reduceri în valoare totală de 26.340 lei) şi 282 de persoane juridice (dintre care 52 au plătit integral, beneficiind de reduceri în valoare totală de 934 lei). Valoarea totală a bonificaţiilor acordate de municipalitate în aceste două zile este de 27.274  lei.