Recrutare în CA al companiilor subordonate Consiliului Local - Silenţios şi cam dubios
Acţiunea de depolitizare a Consiliilor de Administraţie ale regiilor locale din subordinea Consiliului Local Oradea ar trebui să se bucure de o mai mare transparenţă. Din păcate, dezinteresul manifestat în acest proiect este maxim, în condiţiile în care publicitatea pentru recrutarea celor 35 de membri care trebuie să ocupe posturi în cele cinci entităţi s-a făcut departe chiar şi de ochii presei.
Problema lipsei de transparenţă în recrutarea membrilor Consiliilor de Administraţie ale Electrocentrale, Compania de Apă Oradea, Administraţia Domeniului Public, OTL, respectiv Eurobussiness Parc a fost semnalată de preşedintele Asociaţiei Prodemocraţia, Adrian Şimon, care a aflat, şi el întâmplător, despre posibilitatea depunerii de candidaturi pentru aceste formaţiuni. Până acum. în aceste consilii erau numiţi oamenii de casă ai partidelor politice din Consiliul Local Oradea, mai ales că această activitate era bine remunerată. Ulterior, prin OUG 109/2011 s-a decis ca membrii CA să fie selectaţi din rândul societăţii civile. În acest sens, prin grija Primăriei Oradea a fost contactată firma Romarketing căreia i s-a încredinţat activitatea de recutare a celor 35 de membri ai CA din cele cinci instituţii unde CLO este acţionar. Valoarea contractului se ridică la 6.000 euro, plus TVA. În plus, fiecare dintre regiile pentru care se face recrutarea au fost nevoite să achite câte 6.000 de lei, fără TVA, pentru publicarea anunţurilor în Ziarul Financiar, respectiv Bursa. De asemenea, publicitatea s-a făcut şi pe site-urile celor cinci entităţi. Şi aici, întreaga publicitate s-a oprit. Dovadă că, înainte cu o săptămână de data limită pentru depunerea candidaturilor, 27 septembrie a.c., ora 16.00, doar trei persoane din necesarul de 35 şi-au depus dosarele. În condiţiile în care, atât Primăria Oradea, cât şi aceste regii transmit zilnic informaţii, mai mult sau mai puţin de interes public, către mass-media locală, în vederea asigurării unei informări corecte a cetăţenilor, de această dată această campanie de recrutare a fost trecută sub tăcere. "Din punct de vedere legal noi ne-am achitat de obligaţiile legale. Avem o firmă de recrutare, s-a publicat anunţul în două ziare naţionale, plus pe site-urile regiilor", ne-a declarat Anca Sas, purtătorul de cuvânt al Primăriei Oradea. Însă, aceasta s-a văzut nevoită să recunoască că, dacă doar trei dosare din 35 au fost depuse, ar putea să existe şi o problemă legată de mediatizarea acestei acţiuni. Adrian Şimon şi-a anunţat intenţia de a-şi depune "candidatura" pentru calitatea de membru, îndemnându-i pe cetăţeni să facă acest lucru. Din păcate, condiţiile sunt foarte restrictive, printre care se cere şi "cel puţin cinci ani experienţă în domeniul economic, financiar, controling, audit financiar sau juridic sau cel puţin trei ani experienţă în funcţii de conducere executivă sau administrare de companii private sau publice".



Acum este momentul: In 2012 Fondurile Europene NERAMBURSABILE se Acorda si la noi la fel de Usor ca in statele membre ale Uniunii Europene! Iata cum obtii fonduri europene pentru afacerea ta in doar 2 luni si 17 zile. Aflii mai multe detalii pe site-ul: fondurieuropenenerambursabile.ro