Guvernul va sesiza Direcţia Naţională Anticorupţie şi Curtea de Conturi pentru modul în care au fost soluţionate, de-a lungul timpului, în 2008-2011, unele dosare privind retrocedarea de imobile, constatându-se că au fost soluţionate cu prioritate cazuri tratate drept "excepţionale" de paranoia sau lombosciatică.

Printre alte motive invocate pentru ca dosarele să fie tratate drept excepţionale au fost osteoporoza, colici renali, tulburare depresivă, atacuri de panică, hemoroizi şi adenom al prostatei, persecuţie pe motive etnice.

Concluziile rezultă dintr-un raport al Corpului de Control al premierului, în care se arată că, în perioada 2008-2011, numărul dosarelor de despăgubire soluţionate prioritar de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Propietăţilor (ANRP), prin invocarea acestor cazuri excepţionale, a fost mult mai mare faţă de cel al dosarelor soluţionate în ordinea înregistrării, excepţia fiind transformată în regulă. De acordarea despăgubirilor pentru dosare considerate excepţionale au fost şi cesionari de drepturi, cu sume cuprinse între 30,5 milioane lei şi 108,9 milioane lei. Inspectorii guvernamentali remarcă faptul că noţiunea de "cazuri excepţionale, temeinic motivate" nu a fost definită de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar anumite cereri au fost încadrate în această categorie fără criterii transparente şi verificabile, fiind create condiţii pentru ca decizia să fie una subiectivă.

Conform datelor, în 2008-2011 au fost soluţionate 8.136 dosare, dintre care 1.407 conform numărului de înregistrare, iar 2.269 cu prioritate pe motiv de cazuri excepţionale. Dintre cele rezolvate cu prioritate, 131 au fost soluţionate în favoarea cesionarilor. Diferenţa este reprezentată de alte tipuri de dosare, precum cele cu hotărâri judecătoreşti definitive. ANRP a prezentat inspectorilor şi o listă cu 63 cazuri în care cererea de soluţionare cu prioritate a dosarului a fost aprobată pentru titularul dreptului de proprietate, dar, la momentul soluţionării dosarului prin emiterea deciziei de către Comisie, drepturile la măsuri reparatorii erau cesionate integral sau parţial.

Inspectorii au mai notat că evaluatorii nu au fost desemnaţi aleatoriu, conform legii, dosarele le-au fost repartizate acestora fără respectarea criteriului legat de aria geografică, iar unele dosare au fost redistribuite tot către evaluatori care, anterior, nu îşi îndepliniseră obligaţiile contractuale. În unele situaţii, evaluările au fost efectuate prin utilizarea datelor de comparaţie din anunţurile de vânzare publicate în ziare şi nu pe baza unor date privind tranzacţii certe. Pentru serviciile de evaluare, a ANRP a plătit, în 2008-2011, 1,3 milioane euro pentru 6.473 rapoarte.

Au fost însă consemnate şi 94 de dosare cu diferenţe valorice între rapoartele de evaluare şi cele de reevaluare a aceloraşi imobile, cu o diferenţă de minimum 20% mai mică decât valoarea iniţială în urma reevaluării, deşi aceste reevaluări au fost raportate la aceeaşi dată de referinţă ca rapoartele întocmite iniţial, iar cel puţin una dintre metodele de analiză este similară.

În raportul de control este indicată şi o listă de 78 dosare cu cele mai mari despăgubiri, cuprinse între 29,7 milioane lei şi 466,7 milioane lei.