Răbdarea edililor a ajuns la capăt Prin acoperişul nefinalizat al bazinului olimpic va ploua, de azi, cu penalităţi
Pe lista neagră a lucrărilor edilitare nefinalizate la termen se adaugă, începând de azi, şi Bazinul Olimpic. Chiar dacă antreprenorii lucrărilor de acoperire a uneia dintre cele mai costisitoare investiţii realizate pe raza municipiului au beneficiat de interpretări favorabile ale termenelor impuse prin contractul de execuţie, aceştia nu au putut răsplăti bunăvoinţa executivului local. Azi expiră şi ultimul termen impus, iar dacă executivul orădean s-ar ţine de promisiune, începând de mâine, ar trebui să plouă cu penalităţi.
Epopeea Bazinului Olimpic a început în anul 2004, când pentru realizarea efectivă a acestui obiectiv au fost cheltuiţi de la bugetul local 4,8 milioane RON. În 2006, s-a decis că o astfel de investiţie trebuie protejată, aşa că municipalitatea orădeană a luat decizia acoperirii bazinului. Această lucrare a fost licitată la 10,680 milioane RON. Ca şi orice investiţie care se respectă, aici a fost necesară introducerea reţelelor electrice, care a costat 100.000 RON, realizarea unui punct termic evaluat la 501.000 RON, dotarea cu mobilier, cu tehnică de calcul, plasme, porţi etc., toate acestea umflând bugetul cu alte 1,34 milioane RON. Şi, ca întreaga investiţie să fie completă, alţi 910.000 RON au fost cheltuiţi pentru amenajarea exterioară, cu prilejul Campionatului European de Polo Juniori din vara acestui an, amenajare care a fost distrusă ulterior, odată cu reluarea lucrărilor la acoperiş. În total, Bazinul Olimpic ne costă pe noi, contribuabilii, aproape 18.412.000 RON, adică aproximativ 6 milioane de... dolari.
În timp ce orădenii achită cu vârf şi îndesat o astfel de factură, la Primăria Oradea nu se găseşte nici măcar un angajat care să răspundă pentru modul haotic în care antreprenorii execută lucrarea. Nu se justifică cum o astfel de investiţie a scăpat de sub control, iar nici după 10 luni de la semnarea contractului cu antreprenorii, SC MBS Group SRL, SC Ruukki România SRL şi SC Deni-Flor Service SRL, lucrările nu au fost finalizate. Chiar dacă cele trei firme au beneficiat de clemenţa executivului local, acestea interpretând termenul de predare a investiţiei după capacităţile lor tehnice şi nu aşa cum prevede contractul, nici aşa nu au fost în măsură să răspundă pozitiv bunăvoinţei reprezentanţilor PMO. Astfel, potrivit contractului încheiat pe 1 februarie a.c., acoperirea Bazinului Olimpic trebuia realizată în şase luni de la semnare, la care se adaugă o lună de graţie pentru desfăşurarea Campionatului de Polo Juniori. Însă, edilii orădeni s-au gândit ca termenul de şase luni să curgă de la data predării amplasamentului, adică de la 28 martie. Chiar şi în aceste condiţii, termenul, care expiră azi, nu a putut fi respectat.
Ieri, în Ştrandul Municipal Oradea, lucrătorii reuşiseră să monteze doar cele zece arcuri şi doar două rânduri de panouri contravântuire. Ca de fiecare dată, scuza invocată a fost: "dificultăţile tehnice pe care nu le poţi prevedea înainte". Mai mult: "nicio lucrare în lume nu e predată la timp, termenele fiind doar orientative", este de părere unul dintre supraveghetorii lucrărilor, angajat al firmei Ruukki România. Un nou termen avansat pentru predarea investiţiei pare să fie sfârşitul anului. De azi, însă, angajaţii Primăriei promit aplicarea penalităţilor. Potrivit contractului, antreprenorii vor avea de achitat o sumă echivalentă cu 0,1%/zi de întârziere din valoarea neexecutată...



Comentarii
Nu există nici un comentariu.