Motto: De libertate şi de viaţă-i vrednic Doar cel ce zilnic şi le-a cucerit! Goethe, Faust, 11575-11 Toate cele ce sunt de-ale omului, izbânzi sau eşecuri, împliniri ori dezastre, stupide sau strălucitoare, bune ori rele, dincolo de şanse ori neşanse, toate sunt într-o relaţie nemijlocită. Cu două dimensiuni umane, cu moralitatea şi cu inteligenţa. De înzestrarea cu inteligenţă a acestui popor nu se îndoieşte nimeni. Vremurile au dovedit că orice sat românesc poate oferi, în orice generaţie, cel puţin un individ, "număr mare", care poate deveni competitiv la orice nivel social ştiinţific, cultural ori administrativ, indiferent de geografia în care va fi plasat. Rasa a luat acest examen în mod repetat. Apare însă o întrebare neliniştitoare. De ce an de an copiii români ies laureaţi olimpici internaţionali, dar în final pomul rămâne fără roade. A fost plin de flori, a fost plin de fructe splendide, care au căzut din pom înainte de a se coace. Când analizezi astfel un pom din grădină concluzia apare imediat. A apărut o boală sau a apărut viermi, care au distrus poamele. Ei bine şi în cazul cohortei de copii supradotaţi, cam 15-20.000 la nivelul naţiunii, ceva spre 0,5-1% dintre născuţi, recolta de "oameni mari", de personalităţi împlinite în diversele domenii ar trebui să fie impresionantă. Ce constatăm? Pomul este gol, este desfrunzit, bate vântul şi ploaia măruntă, iar cerul e plumburiu. Desigur, va veni o nouă primăvară. Dar vom fi noi capabili să ne îngrijim pomul, să ne păstrăm recolta? Marea boală, ştanţarea egalizatoare comunistă, a dispărut. Atunci ce alte boli au rămas? Ce împiedică normala dezvoltare şi împlinirea copiilor români supradotaţi? În fapt, formarea personalităţilor care definesc un popor, deoarece un popor nu poate fi definit în final fără marile sale personalităţi. Vom păstra comparaţia cu pomul. Pentru ca un pom să se dezvolte în splendoarea lui, este necesar să aibă un spaţiu al lui de dezvoltare. La înghesuială cresc spinii şi copacii chirciţi. Dacă este pom fructifer, are nevoie de îngrijiri speciale, pe care le ştie toată lumea, adică se acordă atenţie specială şi îngrijiri speciale. Cu cât pomul este de un soi superior cu atât grija trebuie să fie mai mare. Cum este tratat pomul supradotării noastre? Dacă din flori apare un fruct, care vizibil va fi "altceva", invidia, ura, ticăloşia şi nimicnicia răsar în jur ca ciupercile otrăvitoare. Încep să nege: "Nu-i adevărat", "este un fals", să bârfească: "Ăsta? Hă! hă!..." să muşte, să scuipe, să otrăvească. Cu alte cuvinte, un mediu total neprielnic şi duşmănos zădărniceşte la noi şansa "numerelor mari". Acest mediu neprielnic este mintalul colectiv. Acest mintal colectiv este un produs extrem de complex. Pe de-o parte, bulionul politic, social şi economic care la noi sunt ticăloşite, generează tuturor indivizilor un mediu peristatic acru şi otrăvit. Fiecare individ, ajungând să aibă cel puţin zile acre şi otrăvite, va genera, la rândul său, o atmosferă distrugătoare. Intrând în rezonanţă toate aceste "atmosfere distrugătoare" ajung a genera credinţe generale negative, negatoare şi distructive. Cu alte cuvinte, un spirit negativ. Societatea este bolnavă. Un om normal se bucură de succesele semenului său, cu atât mai mult cu cât este de-al lui. Intrând în rezonanţă asemenea trăiri comunicate creează în mentalul colectiv un spirit constructiv, un spirit negativ. Un om anormal psihic va reacţiona la orice succes al oricărui semen de-al său prin invidie, ură şi comportamente generate de aceste trăiri. Atunci un copil supradotat ori se căleşte luptând, dar epuizându-şi timpul şi energia în lupta cu bălăriile şi urzicile locale otrăvite, ori abandonează lupta, dacă nu are cine să-l înveţe să lupte, ori îşi ia lumea în cap, căutând alte zări, unde pentru emigranţi există alte bălării, alţi rechini, alte capcane. Pe de altă parte, atunci când pe toate canalele radio, tv, ziare, dintre care nicio treime nu sunt "româneşti", ţi se toarnă zi de zi, de dimineaţa până seara, în urechi: "eşti mic, eşti prost, eşti hidos, eşti odios", oricât de puternic ai fi şi oricât de dotat ai fi, ajungi să te consideri ultimul om şi să sfârşeşti ca un om de nimic. Nu o spun direct, doar îţi strecoară cu pricepere şi perfidie îndoială în suflet, nu vezi decât aspecte negative, ţi se prezintă ca probleme de interes naţional cine ştie ce căzut prin şanţuri etc., modificând adevărul doar acolo unde "prezintă interes" pentru a-şi păstra credibilitatea. În "treimea noastră" în foarte puţine locuri s-a format deja calitatea şi a apărut o clară conştiinţă de sine. De aceea şansa noastră constă în a conştientiza toate aceste adevăruri şi a împărtăşi în jur aceste conştientizări, de la om la om. Cuvântul de la om la om este mai puternic decât orice putere mediatică, indiferent cât de colorate, de îmbietoare, de democratice şi de etc. sunt lozincile otrăvitoare. Mai mult, îl face pe om imun la otrava mediatică, devine apt de o gândire pe cont propriu şi apt de a-şi salva copiii. Pierderile genetice, prin plecarea aproape întotdeauna definitivă a copiilor supradotaţi, azi - direct prin recrutări, înainte de studenţie, sunt, pe termen lung, o sângerare extrem de periculoasă. Nu avem nicio politică privind recuperarea lor. Este o mare datorie aceasta. Pentru viitorul naţiunii este necesară elaborarea unei politici de recuperare a românilor supradotaţi, care şi-au luat lumea în cap. Dar asemenea politici nu sunt posibile cu actuala generaţie de politicieni.