Punte Ştei - Salzburg - Întâlnire pe tema salubrităţii
Vineri, 14 septembrie, la Ştei a avut loc o întâlnire între reprezentanţii administraţiilor locale din zonă şi o delegaţie austriacă, în frunte cu Josef Permetinger, consultant tehnic la o firmă de salubritate din Salzburg. Tema dezbaterilor a fost colectarea şi depozitarea deşeurilor cu metode moderne.
La discuţii au participat, alături de gazde - primarul Şteiului, Iulian Balaj şi viceprimarul Marius Cioară - reprezentanţi ai autorităţilor din zece comune învecinate cu Şteiul, precum şi Teodor Moldovan, directorul interimar de la SC Solceta SA Ştei. Detalii despre discuţiile avute cu delegaţia austriacă ne-a oferit chiar primarul Iulian Balaj. Interlocutorul nostru a precizat că problema salubrizării în Ştei şi în comunele limitrofe poate fi rezolvată prin colectarea selectivă a deşeurilor şi prin transformarea resturilor menajere, în energie. Pentru aceasta, primarul Balaj speră într-o colaborare cu cei din Salzburg, în vederea amplasării la Ştei, a unui incinerator modern, care să transforme deşeurile menajere în energie. Culmea e că, deşi toţi participanţii la întâlnirea româno-austriacă de vineri, de la Ştei, au fost de acord cu acest punct de vedere, piedicile pot veni de la nivelul administraţiei judeţene, deoarece, la nivel judeţean a fost iniţiat un Masterplan care presupune transportarea tuturor resturilor menajere la halda de la Oradea. Primarul Iulian Balaj speră, totuşi, că proiectul unui incinerator modern la Ştei poate fi materializat, măcar până la finalizarea Masterplan-ului. Josef Permetinger a declarat că România este mult în urmă din perspectiva colectării corecte a deşeurilor, dar că, dacă se doreşte, această problemă poate fi surmontată repede. Cât priveşte partenerii de discuţii români, specialistul austriac îi consideră bine informaţi în problema salubrităţii, competenţi şi conştienţi de importanţa colectării selective a deşeurilor şi a valorificării acestora. Referitor la o eventuală colaborare cu autorităţile locale din zona Şteiului, Josef Permetinger consideră că rolul părţii austriece, pe lângă furnizarea de echipamente, va fi acela de a oferi consultanţă. Pe de altă parte, consultantul salzburghez a subliniat că unităţile administrativ-teritoriale nu vor reuşi implementarea unui proiect atât de amplu şi ambiţios decât printr-o asociere eficientă.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.