Puncte de prim-ajutor pentru bihorenii răpuşi de căldură
Direcţia de Sănătate Publică Bihor anunţă că în locurile cele mai tranzitate din municipiu vor fi amplasate puncte de acordare a primului ajutor în caz de caniculă. Chiar dacă am fost martorii unor oscilaţii de temperatură, oficial, trecerea la sezonul estival a fost marcată. Dacă prognoza meteo anunţată pentru lunile iulie şi august se va adeveri, orădenii se vor putea adăposti într-unul din containerele care vor fi amplasate în pieţe, în parcuri şi pe Pietonală.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică, dr. Dorel Ţîrţ, şi în această vară vom beneficia de puncte de prim-ajutor, dacă vom fi răpuşi de căldură. Cardiacii, copiii şi vârstnicii sunt, de cele mai multe ori, primele victime ale caniculei. Chiar dacă în ultima perioadă am avut parte de schimbări bruşte de temperaturi, prognozele meteo pentru următoarele două luni arată că ne aşteaptă o vară "incendiară". Pentru evitarea incidentelor, a cazurilor de leşin sau complicaţiilor, reprezentantul DSP anunţă că vor fi dispuse cinci containere în municipiu şi câteva în oraşele mari din restul judeţuului. Astfel, vor fi amenajate puncte de acordare a primului ajutor după ce trei zile consecutiv temperaturile vor depăşi 35 de grade Celsius. Cel mai probabil, spune interlocutorul nostru, containerele vor fi amplasate la fel ca anul trecut, la Spitalul Judeţean, lângă magazinele Crişul, respectiv Lotus Market, în parcurile centrale şi lângă pieţe. De asemenea, puncte de prim-ajutor vor fi şi în oraşele Marghita, Beiuş, Salonta, Aleşd şi Ştei. Punctele vor deveni operaţionale în fiecare zi, după declanşarea codului galben, între orele 10.00 şi 18.00, fiind dotate cu truse medicale şi medicamente. În intervalul orar respectiv, asistenţii sanitari vor oferi servicii medicale şi vor acorda primul ajutor persoanelor răpuse de căldură.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.