PSD-iştii bihoreni dovedesc că le pasă
Membrii organizaţiei judeţene a PSD, ajutaţi de mai tinerii colegi din filiala de tineret, vor să vină în sprijinul persoanelor afectate de inundaţii, motiv pentru care, începând de ieri, au amplasat un punct de colectare a donaţiilor în parcarea de pe strada Independenţei.
Acţiunea a fost iniţiată de PSD Bihor pentru a-i ajuta pe sinistraţii din judeţul Suceava, care, în momentul de faţă, este cel mai afectat de furia apelor. "Azi (n.r. - ieri), am demarat acţiunea de strângere de fonduri pentru sinistraţi, iar cortul va fi deschis în fiecare zi, între orele 10:00 - 20:00, până când orădenii se vor sensibiliza şi vor dori să-i ajute pe aceşti oameni greu loviţi de soartă", ne-a declarat Bogdan Hossu, consilier municipal al PSD. Tot acesta a ţinut să mai adreseze o rugăminte fiecărui orădean: să-şi imagineze, pentru două secunde, că toată agoniseala lor şi a familiei lor de o viaţă a dispărut, fiindcă lucrul acesta s-a întâmplat cu oamenii respectivi, în urmă cu câteva zile. Iar cel mai mic ajutor venit din partea orădenilor este binevenit, întrucât aceste persoane nu au rămas cu nimic din agoniseala de o viaţă. La cortul amplasat de PSD-işti, cetăţenii urbei pot să doneze orice fel de bunuri alimentare, materiale de construcţii, obiecte electrocasnice, electronice, articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, pături şi chiar mobilier, însă fără bani. Cei care vor să facă donaţii de materiale şi obiecte şi nu pot să le aducă până la punctul de colectare să apeleze la numerele de telefon 0721/099.006 - Bogdan Hossu şi 0745/106.655 - Ovidiu Mureşan. Aceştia vor trimite o maşină care să colecteze bunurile spre a fi transportate către locul de depozitare, înainte de a fi duse sinistraţilor din Moldova.



totul se politizeaza! Psd-ul s-o faca fara turle si trambite!