Proiect transfrontalier la Oradea - Legislaţia şi regenerarea urbană, în atenţia arhitecţilor
Ordinul Arhitecţilor din România - Filiala Teritorială Bihor a fost, ieri, gazda primului eveniment din cadrul unui proiect trasfrontalier în colaborare cu Camera Arhitecţilor din judeţul Hajdu-Bihar. Conferinţa cu tema "Legislaţie, restaurare şi regenerare urbană în context transfrontalier Oradea-Debreţin" a reunit mai mulţi arhitecţi din România şi Ungaria.
Evenimentul organizat, ieri, de OAR - Filiala Teritorială Bihor, la Hotelul Continental, s-a bucurat de pezenţa unei delegaţii importante a Camerei Arhitecţilor din judeţul Hajdu-Bihar. Conferinţa a fost organizată în cadrul Proiectului "Cross-border cooperation between architectural design organisations - HURO", finanţat de Uniunea Europeană prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013 şi cofinanţat de la bugetele naţionale ale celor două state membre participante în program, Ungaria şi România. Obiectul principal al proiectului este îmbunătăţirea competitivităţii economice şi dezvoltarea în domeniul proiectării de arhitectură din Oradea şi Debreţin, prin realizarea unei strategii comune de dezvoltare în domeniul proiectării şi dezvoltării urbane. Astfel, se urmăreşte intensificarea colaborării între cele două organizaţii profesionale. În cadrul conferinţei de la Oradea va fi prezentată legislaţia de specialitate şi se va discuta despre restaurare şi regenerare urbană. Ieri, a avut loc o primă manifestare în cadrul proiectului, conferinţa cu tema "Legislaţie, restaurare şi regenerare urbană în context transfrontalier Oradea-Debreţin", care va fi urmată de o expoziţie comună a celor doi parteneri de proiect. În deschiderea conferinţei a luat cuvântul Adriana Lipoveanu, arhitectul şef al Oradiei. "Este un proiect important în această zonă a Europei, unde cele două oraşe, Oradea şi Debrecen, au un trecut comun şi doresc să-şi clădească un viitor împreună, pentru că doar împreună putem fi mai puternici. În al doilea rând, acest proiect este important în revitalizarea patrimoniului arhitectural", a declarat Adriana Lipoveanu. Aceasta a amintit că, zilele trecute, a fost modificată legea faţadelor, care cuprinde în incidenţa sa şi centrele istorice, acest lucru permiţând ca administraţia locală să sprijine proiectele de reabilitare a imobilelor din zona centrală istorică. În partea a doua a conferinţei s-au desfăşurat două sesiuni tematice, printre arhitecţii care au susţinut comunicări numărându-se Cătălina Bocan, Rácz Zoltán, Tiberiu Ciolacu, Paskucz Stefan Ioan, respectiv Pafka Ernest.



Sigur, la ei se respecta legea, pe cand la noi.... Cine este prins fara autorizatia de constr. este bine amendata - pana aici este ok, pe urma ....plata domnului....poate sa stea fara AC , nu mai este deranjat de nimeni.