Pe ordinea de zi a Consiliului Judeţean Bihor, care se reuneşte azi, în şedinţă ordinară, se află un proiect de hotărâre privind concesionarea lucrărilor de reabilitare, operare şi întreţinere a Aeroportului Oradea. Este un concept nou, care vizează dezvoltarea acestui obiectiv strategic al judeţului. În lipsa posibilităţilor de finanţare din partea CJ Bihor, respectiv în lipsa unui sprijin din partea Guvernului, lucrările de reabilitare a Aeroportului nu pot fi demarate în lipsa unui investitor privat. În consecinţă, conducerea CJ Bihor propune să delege pe termen lung prestarea acestui serviciu public unui operator privat. Avantajele ar fi multiple, din persepctiva CJ Bihor. Nu ar mai trebui să aloce 1 milion de euro pentru completarea veniturilor Aeroportului, operatorul privat se angajează să execute lucrările de extindere a suprafeţei aeroportuare, respectiv să construiască un terminal de pasageri, investiţii evaluate la 10 milioane euro. De asemenea, studiul de fezabilitate elaborat de angajaţii CJ Bihor vorbesc de posibilitatea demarării investiţiilor în termen de mximum 18-24 de luni. Un alt argument în favoarea concesionării este faptul că, în condiţiile unei achiziţii clasice de lucrări de către CJ Bihor, investiţia nu ar fi rentabilă. Mai mult, concesionarul ar prelua toate riscurile.